CE Oltenia așteaptă oferte din partea firmelor care vor să se asocieze pentru construcția de parcuri fotovoltaice și centrale pe gaze

Complexul Energetic Oltenia a lansat procedura de selecție a investitorilor interesați să se asocieze în firme de proiect (SPV- special purpose vehicle) pentru proiectele de construcție de parcuri fotovoltaice și de centrale noi pe gaze, potrivit unui anunț postat pe site-ul societății și actualizat săptămâna trecută. Așteaptă oferte până la 29 noiembrie

Compania intenționează să se asocieze cu investitori interesați pentru dezvoltarea a zece proiecte, care fac parte din planul de restructurare-decarbonare trimis Comisiei Europene. Pentru fiecare proiect, CEO vine cu aport în natură la SPV umând ca investitorii interesați să vină cu aport în numerar pentru finanțarea construcției capacităților energetice noi.

Mai intâi iată care sunt cele zece proiecte:

Proiectul 1: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată (PI) de ~ 83 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Rovinari;

Proiectul 2: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 112 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Turceni;

Proiectul 3: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 85 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise din SE Ișalnița;

Proiectul 4: Constituire SPV privind implementarea parcului fotovoltaic – EMC Roșia-Rovinari (construcția unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 132 MW pe halda interioară din Tismana – EMC Roșia – Rovinari);

Proiectul 5: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 128 MW pe halda interioară Tismana 1 ale SE Rovinari;

Proiectul 6: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 66 MW pe halda exterioară Pinoasa ale SE Rovinari;

Proiectul 7: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 19 MW pe halda exterioară Bohorelu ale SE Rovinari;

Proiectul 8: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 110 MW pe halda interioară Rovinari Est ale SE Rovinari;

Proiectul 9: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 475 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit;

Proiectul 10: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 850 MW pe gaz natural la SE Ișalnița care va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 330 MW pe lignit.

 

Pentru implementarea fiecărui Proiect, se va înființa câte o societate cu capital mixt de tip  SPV. CE Oltebia arată că proiectele ar putea primi finanțare din Fondul de Modernizare.

“Pentru toate Proiectele, CE Oltenia a depus la Ministerul Energiei solicitări pentru a fi incluse în proiectul Fondului de Modernizare a României. Se estimează că finanțarea din Fondul de Modernizare care ar putea fi obținută de fiecare SPV constituit poate fi de până la 70% pentru proiectele fotovoltaice, respectiv de până la 50% pentru proiectele CCGT (centralele oe gaz – n.red.). Acest tip de finanțare este o finanțare nerambursabilă, fiind specificat faptul că finanțarea nu a fost încă aprobată.

În acest context, investitorul selectat va asigura resursele financiare suplimentare necesare realizării Proiectului dezvoltat de SPV-ul la capitalul căreia participă proporțional cu cota sa de participare. De asemenea, este posibil ca CE Oltenia să contribuie și cu aport în numerar sau altă formă de finanțare și/sau numerar”, arată compania.

Termen de depunere a ofertelor: 29 noiembrie

CE Oltenia așteaptă până la 29 noiembrie oferte din partea companiilor interesate să se asocieze în SPV pentru demararea celor 10 proiecte și le va selecta pe baza unui punctaj. Pentru SPV care vizează proiectele fotovoltaice sunt acceptate firme cu o cifră de afaceri de cel puțin 100 de milioane de lei în fiecare din ultimii trei ani, iar pentru cele care vizează proiectele de centrale pe gaze cele cu o cifră de afaceri minimă de 1,5 miliarde de lei, la fel, în ultimii trei ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *