CE Oltenia a depus cerere de finanțare din Fondul de Modernizare pentru centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița

Complexul Energetic Oltenia a depus astăzi aplicație pentru finanțarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a proiectelor de centrale pe gaze, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Este vorba despre: construcția unei centrale electrice pe gaz natural de aproximativ 475 MW la Turceni și a uneia de aproximativ 850 MW la Ișalnița. Totalul investițiilor în aceste proiecte se ridică la peste 800 milioane de euro, după cum a scris Popescu pa pagina sa de facebook.

“Aplicațiile au fost depuse după ce ieri Comisia Europeană a aprobat planul de eficientizare al Complexului Energetic Oltenia și ajutorul de stat de 2,66 miliarde euro pentru realizarea acestui plan. Fondul pentru modernizare, în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 1001/2020, are o alocare estimată în prezent la peste 15 miliarde de euro (în funcție de cotația viitoare a certificatelor CO2) cu o perioadă de implementare până în decembrie 2030”, a mai scris ministrul.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de circa 3.000 MW, în patru termocentrale, Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alimentate cu lignit extras din carierele de suprafață din Oltenia.

Planul de restructurare al companiei presupune închiderea etapizată a majorității grupurilor pe cărbune, construirea a două centrale mari pe gaze, la Turceni și Ișalnița, și a unor parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW.

Compania intenționează să se asocieze cu investitori interesați pentru dezvoltarea acestor proiecte, care fac parte din planul de restructurare-decarbonare trimis Comisiei Europene. Pentru fiecare proiect, CEO vine cu aport în natură la SPV umând ca investitorii interesați să vină cu aport în numerar pentru finanțarea construcției capacităților energetice noi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *