Marile companii din sectorul de distribuţie al gazelor şi energiei electrice au anunţat investiţii de ordinul sutelor de milioane de euro în reţele, în acest an.
Erisc Stab, CEO al Engie România, compania care are concesionată distribuţia de gaze naturale din jumătatea de sud a Românei, a anunţat, la ZF Power Summit, invesiţii de 70 de milioane de euro, dintre 50 de milioane în dezvoltarea reţelei, pentru acest an.
E.On România are concesionată distribuţia de gaze din jumătatea de nord a ţării, dar şi serviciul de distribuţie a energiei electrice într-una dintre cele opt zone de distribuţie din România, cea a Moldovei. Frank Hajdinjak, director general E.ON Romania, a anunţat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că bugetul de investiţii al companiei pentru acest an este de 110 milioane de euro, dintre care circa 90% vor merge în reţeaua existent, iar restul în zona de soluţii noi pentru consumatori.
Electrica SA este singurul distribuitor de energie electrică la care statul roman este în continuare cel mai mare acţionar, şi distribuie electricitate în trei dintre cele opt zone duin România în Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Cătălin Stancu, directorul general al Grupului Electrica, a anunţat pentru acest an un buget de 200 de milioane de euro care vor fi investite în reţele.
Cehii de la CEZ au concesionat serviciul de distribuţie a energiei electrice în Oltenia. Martin Zmelik, directorul general al companiei, a anunţat un buget de investiţii în reţele de circa 15 milioane de euro.
Alessio Menegazzo, director sustenabilitate şi afaceri instituţionale Enel, prezent la ZF Power Summit, nu a putut oferi o cifră a investiţiilor pentru acest an. Însă, este vorba tot de suma ycare depăşesc suta de milioane de euro, dacă ne bazăm pe datele oferite de conducerea grupului Enel.
Cheltuielile totale de capital ale grupului Enel pentru infrastructura sa energetică vor fi, în perioada 2018-2020, de 11,3 miliarde de euro la nivel global, potrivit datelor prezentate de Livio Gallo, director de infrastructură şi reţele Enel, în prezentarea anuală pentru investitori şi jurnalişti care a anut loc toamna trecută.
România are alocat un procent de 5% din această sumă. Ceea ce înseamnă că Enel va investi în cele trei distribuţii pe care le deţine în România (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea) 565 de milioane de euro în următorii trei ani. Din cele 565 de milioane de euro, circa 400 de milioane vor fi investiţi doar în zona de digitalizare a reţelelor din România, inclusiv pentru instalarea de contoare inteligente la consumatori