Câtă energie exportă Hidroelectrica şi la ce preţ

Cel mai mare producător de energie electrică a exportat aproape 1 TWh de energie electrică, prin doi traderi. Preţul obţinut este de două ori mai mare decât costul de producţie.

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a exportat anul trecut 989.749 MWh de energie electrică, potrivit raportului administratorului companiei, publicat de Fondul Proprietatea. Cantitatea livrată efectiv este cu circa o treime mai mare decât cea bugetată iniţial de companie (750.000 MW). Pentru cantitatea de aproape un TWh vândută la export, Hidroelectrica a primit 161,4 milioane de lei, deci rezultă un preţ de vânzare de 163 de lei/MWh.

Potrivit datelor Hidroelectrica, costul de producţie al energiei electrice a fost, în 2010, de 82,5 lei/MWh, iar costul mediu anual de livrare, în care este inclus şi costul de achiziţie de energie, a fost de 94,77 lei. Deci preţul de vânzare la export a fost de două ori mai mare decât costul de producţie, dacă nu se iau în calcul şi achiziţiile de energie.

Preţul a fost mult mai bun şi decât ce încasează Hidroelectrica de la cel mai mare client al său, Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din România, printr-un controversat contract de  furnizare pe termen lung. Anul trecut, pentru cei 3,1 TWh livraţi către Alro, compania Hidroelectrica a încasat 348,8 milioane de lei, rezultând un preţ de 112 lei/MWh.

Cei aproape un TWh de energie hidro au fost exportaţi prin două companii, mai cunoscute prin faptul că au fost/sunt şi traderi de energie pe piaţa internă: ATEL şi Energy Financing Team (EFT). Prin prima firmă s-au exportat 152.431 MWh, pentru care Hidroelectrica a primit 25,8 milioane de lei, iar prin cea de-a doua 837.318 MWh, pentru care compania a încasat 135,6 milioane de lei.

Livrările totale de energie electrică ale Hidroelectrica au însumat anul trecut 22,5 TWh, cea mai mare parte fiind vândută pe piaţa concurenţială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *