Cât va plăti Petrom în contul noilor taxe impuse de Guvern și cum comentează compania impozitarea din ce în ce mai drastică din România. INTERVIU Alina Popa, CFO

Alina Popa, directorul financial al OMV Petrom vorbește despre impactul taxei de solidaritate, al noilor taxe pe cifra de afacei și de creșerea redevențelor. “Avem nevoie de un cadru fiscal și de reglementare stabil și care să ne sprijine”, reiterează oficialul companiei, care amintește că în România producția de gaze este taxată în final de patru ori mai aspru decât media europeană.

Parcurgând rezultatele financiare, am observat că, după nouă luni, rata efectivă a impozitului pe profit a ajuns, la nouă luni, la 26%, mult peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de 16%. Coroborat cu acest lucru,  rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a scăzut cu 38%. Cu alte cuvinte, taxe mult mai mari la venituri mult mai mici. Cum se explică situația, și cât se datorează scăderii prețurilor din piață și cât taxelor, mai ales celor nou-introduse?

OMV Petrom a înregistrat o contribuție de solidaritate de aproximativ 1,5 miliarde de lei pentru anul fiscal 2022, care a fost plătită la sfârșitul lunii iunie 2023. Rata de impozitare a profitului pentru primele 9 luni, care include contribuția de solidaritate, se ridică la 26%. Excluderea contribuției din calculul ratei ar reduce valoarea acesteia la un nivel comparativ cu al anului trecut.

Cum este acest procent de taxare, comparativ cu cele aplicate pentru alte companii din Europa, comparabile ca obiect de activitate și mărime cu OMV Petrom?

În Romania, taxarea companiilor din domeniul energetic este mai ridicată decât media europeană. De exemplu, doar anul trecut taxele specifice sectorului energetic plătite de OMV Petrom, inclusiv contribuția de solidaritate, au crescut de aproximativ patru ori față de 2021.

Potrivit unui studiu PWC din 2021, România a avut în 2020 cea mai mare rată efectivă de impozitare a sectorului gazelor naturale offshore (23%) dintre țările europene relevante pentru acest tip de producție. Acest nivel a fost de 4,3 ori mai mare decât media țărilor analizate, estimată la 5,3%.

Taxa de solidaritate. În raportul cu rezultatele la nouă luni se arată că ați plătit 2,35 miliarde de lei. Cât estimați că veți plăti, în total, pentru acest an, în contul acestei taxe.

La sfârșitul lunii iunie 2023, OMV Petrom a plătit aproximativ 1,5 miliarde de lei contribuția aferentă anului 2022. Pentru primele 9 luni din anul 2023, valoarea contribuției de solidaritate se ridică la 870 milioane de lei, din care 372 milioane de lei reprezintă contribuția aferentă trimestrului 3.

Contribuția pentru întregul an 2023 va fi plătită la sfârșitul lunii iunie 2024.

Suma finală de plată pentru contribuția de solidaritate pentru anul 2023 va fi stabilită după încheierea trimestrului IV al acestui an. Estimarea noastră curentă se situează la un nivel de aproximativ 1,3 miliarde lei.

Înțelegem că OMV Petrom va avea de plată un nou impozit, de 0,5% pe cifra de afaceri. Cât estimați că va plăti compania în contul acestei taxe și care este comentariul dvs despre acest nou impozit?

 

În luna septembrie, Guvernul a propus un set de măsuri fiscale. Cele două prevederi principale care afectează compania noastră sunt: în primul rând, un impozit suplimentar de 0,5% pe cifra de afaceri pentru companiile care operează în sectorul petrolului și gazelor, aplicabil în 2024 și 2025. În al doilea rând este un impozit de 1% pe veniturile companiilor care depășesc 50 de milioane de euro, plătibil numai dacă 1% din veniturile companiilor este mai mare decât impozitul pe profit de 16%. Această taxă este aplicabilă de la începutul anului 2024.

Estimăm că impactul anual va fi sub 50 de milioane de euro în următorii doi ani și mai mic ulterior, însă sarcina fiscală exactă poate fi evaluată doar după publicarea legislației secundare.

După cum am mai menționat, avem nevoie de un cadru fiscal și de reglementare stabil și care să ne sprijine pentru a ne implementa viitoarele planuri de investiții.

Ultimele modificări fiscale aduc și o creștere a redevențelor petroliere. Cum comentați creșterea și ce impact estimați că va avea, financiar, asupra OMV Petrom în anul care vine și în următorii?

O Ordonanță de Urgență, care introduce cote mai mari de redevențe pentru petrol și gaze, a fost recent adoptată de Guvernul României. Conform estimărilor noastre preliminare, bazate pe înțelegerea noastră actuală, aceste noi tarife se aplică prospectiv viitoarelor contracte de concesiune, astfel că nu ne așteptăm la un impact pe termen scurt.

Cum am menționat anterior, România are deja una dintre cele mai mari cote efective de impozitare pentru producția de hidrocarburi din Europa, iar sectorul energetic are nevoie de un cadru fiscal și de reglementare stabil și de susținere pentru a ne implementa viitoarele planuri de investiții.

Chiar dacă investițiile prognozate pentru acest an sunt în creștere (5,5 miliarde RON), ele sunt totuși cu 0,5 miliarde RON sub cele estimare inițial. Cauza scăderii o reprezintă taxarea sau mai sunt și alte cauze?

În primele nouă luni, investițiile realizate s-au ridicat la 3,4 miliarde de lei, cu 48% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Jumătate din această sumă a fost direcționată către divizia de Explorare și Producție, unde am finalizat forarea a 31 de noi sonde, inclusiv 2 sonde de explorare, și am efectuat aproximativ 360 de reparații capitale la sonde.

În divizia Rafinare și Marketing, cea mai mare parte a investițiilor de 1,6 miliarde de lei a fost dedicată reviziei majore planificate de la rafinăria Petrobrazi, precum și proiectelor în derulare, cum ar fi un nou rezervor de țiței și o nouă instalație  de produse aromatice. În trimestrul al treilea, am finalizat cu succes și înlocuirea celor patru camere de la instalația de cocsare de la rafinăria Petrobrazi, proiect în valoare totală de aproximativ 350 de milioane de lei.

În sectorul Gaze și Energie, cele mai multe investiții au fost alocate pentru revizia planificată a centralei electrice Brazi.

Pentru 2023, ne-am redus ușor estimarea privind nivelul investițiilor, până la 5,5 miliarde RON, de la estimarea anterioară de aproximativ 6 miliarde de lei. Această scădere se datorează calendarului revizuit al proiectelor noastre de energie regenerabilă până în 2024.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *