Cât gaz de şist poate fi scos din România

Volumul de gaze ce poate fi extras din şisturi în România se ridică la 1.440 de miliarde de metri cubi, strict din punct de vedere tehnic, cifră la care a ajuns Agenţia Americană pentru Informaţii în domeniul Energiei. Teoretic, ne-ar ajunge 120 de ani.

Rezervele de gaze naturale pe care România le poate exploata din punct de vedere tehnic din şisturi se ridică la 1.440 de miliarde de metri cubi, potrivit unui raport al Agenţiei americane pentru informaţii din sectorul energiei (EIA) publicat luni.

De asemenea, volumul total de ţiţei care poate fi exploatat, strict din punct de vedere tehnic (Technically Recoverable-eng.) se ridică la 300 de milioane de barili de ţiţei.

Cifrele americanilor indică un potenţial uriaş al energiei care poate fi eliberată din şisturi, cel puţin din punct de vedere tehnic, dat fiind că, potrivit aceşleiaşi surse, rezervele totale de gaze ale Ronmâniei se ridicau, la începutul acestui an, la 113 miliarde de metri cubi de gaze, iar rezervele totakle de ţiţei ajungeau la 600 de milioane de barili de ţiţei.

La un consum de circa 12 miliarde de metri cubi pe an, rezervele totale de gaze de şist ar asigura, doar ele, consumul naţional pentru 120 de ani, în eventualitatea pur teoretică în care gazul recuperabil din punct de vedere tehnic ar fi extras în totalitate.

20130611_-_gaze_de_sist (1)

La nivel global, potrivit studiului, aproximativ 10% din rezervele mondiale de petrol şi 32% din rezervele de gaze naturale ar putea să se afle în formaţiunile de şist din SUA şi alte câteva state, însă rentabilitatea lor potenţială este incertă,

Potrivit EIA, peste jumătate din resursele identificate de petrol din afara SUA sunt concentrate în patru ţări: Rusia, China, Argentina şi Libia. Pe primul loc în acest clasament se află Rusia, cu rezerve de petrol de 75 miliarde de barili, urmată de SUA cu 48 miliarde de barili, China (32 miliarde de barili) şi Argentina (27 miliarde de barili). De asemenea, peste jumătate din rezervele de gaze de şist se află în afara SUA şi sunt concentrate în cinci ţări: China, Argentina, Algeria, Canada şi Mexic.

În prezent “doar SUA şi Canada produc petrol şi gaze de şist în cantităţi comerciale”, subliniază studiul sponsorizat de EIA şi care acoperă 41 de ţări. “Mai multe state au început să evalueze şi să testeze posibila exploatare a formaţiunilor de şist” în frunte cu Polonia care a acordat concesiuni pentru prospectare şi a forat 43 puţuri de testare, se mai arată în raportul EIA.

Formaţiunile de şist au revoluţionat producţia de petrol şi gaze naturale în SUA, anul trecut fiind responsabile pentru 29% din producţia americană de ţiţei şi 40% din cea de gaze naturale. Cu toate acestea, EIA avertizează că având în vedere diferenţele care există la nivel mondial în termeni de formaţiuni de şist, din punct de vedere geologic şi cel al condiţiilor de deasupra solului, rentabilitatea economică a resurselor care pot fi recuperate din punct de vedere tehnic nu este încă clară.
Puteţi vedea întregul raport AICI

3 Comments

  1. Ce tare!

    Deci daca incepem extragerea de gaze de sist nu mai plateste nimeni din RO gazul pentru 100 de ani!

    Ce om mai astepta oare ?!?

  2. Droid04, imi bag amindoua miinile in foc si nu mi le ard daca spun ca totul e o cacealma a celor de la Chevron, care nu mai stiu cum sa ne atzitze ca sa poata ei obtine aprobari ptr exploatare. Acum au facut lobby inclusiv la Agenţia Americană pentru Informaţii în domeniul Energiei, doar-doar mesajul dobindeste credibilitate. Ceea ce-au uitat ei este ca Romania e Gradina Maicii Domnului, asa ca lucrurile se vor aranja de asemenea natura incit ori nu se va exploata nimic, ori nu se va gasi nimic. Ce zici ?

Lasă un răspuns la Pintea Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *