Cât de costisitoare este avaria în urma căreia Unitatea 2 de la Cernavodă s-a deconectat de la rețea, pentru companie și piață

Deconectarea intempestivă a celei mai mari capacități de generare de energie electrică din țară are costuri. Nuclearelectrica a cumpărat energie din import la prețuri mult mai mari, după o scurtă perioadă în care Hidroelectrica a asigurat echilibrul sistemului, evident, tot pe bani mulți. În plus, prețul spot al zilei de azi este cel mai mare din Europa, deci vor suferi toți furnizorii sau consumatorii mari care cumpără energia de pe această piață. Evident, acum România importă energie electrică.

Sâmbătă la ora 18.00, Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, în urma unei defecțiuni pe partea clasică, după cum a informat Nuclearelectrica, operatorul centralei. Înainte de a merge mai departe, amintim că unitățile de la Cernavodă, fiecare cu câte 700 MW, sunt cele mai mari capacități de generare de energie electrică din România. Unitatea 2 va fi reconectată seara asta la ora 20.00 și va ajunge la puterea nominală mâine la ora 16.30.

Potrivit graficului Transelectrica, Dispeceratul Energetic Național (DEN) a crescut imediat puterea grupurilor Hidroelectrice, pentru a compensa scăderea bruscă de putere din sistem. Dacă turbinele hidro funcționau înainte de avaria de la Cernavodă la 2.000 MW, DEN a le-a ridicat la peste 3.000 MW, după care, brusc, la ora 20.00, puterea hidrocentralelor a fost coborâtă, iar necesarul de energie a început să fie acoperit din import. Puteți vedea graficul cu ce s-a întâmplat sâmbătă seara aici:

Mai departe, ne vom uita pe câteva cifre, în condițiile în care, ca de obicei, aceste lucruri nu sunt explicate publicului.

Așadar, timp de două ore după incident, reglajul sistemului a fost asigurat prin creșterea rapidă a puterii grupurilor hidro. Brusc însă, după două ore, acestea au fost coborâte, la cererea DEN. Asta pentru că, cel mai probabil, Nuclearelectrica, care a intrat în dezechilibru prin oprirea Unității 2, a reușit să contracteze energie, cu livrare de la ora 20.00, pentru a-și acoperi poziția și a ieși din dezechilibru. După cum se vede din grafic, a reușit să-l acopere preponderent cu energie din import, nici o altă sursă de generare din România nu a putut interveni cu mai mult în piață, în acel moment, sau poate nu a vrut.

Nuclearelectrica avea o singură piață unde putea apela pentru a cumpăra rapid energia electrică și anume piața intrazilnică, cea care este cuplată cu tot continentul. Dacă ne uităm pe datele de pe această piață pe platforma OPCOM, observăm că de la ora 19.00 au crescut exponențial tranzacțiile cu energie din import, de la 57 MWh cu două ore în urmă, și 80 MWh ora precedentă, la aproape 500 MWh. Dacă ne uităm și la prețuri, vom vedea că, în ora următoare, s-a cumpărat energie din import și la 985 de lei/MWh. Iată cifrele:

Nu putem ști cât din aceste volume au fost cumpărate de Nuclearelectrica pentru a se echilibra în piață și la ce preț, dar putem bănui că prezența companiei în Piața Intrazilnică a fost accentuată sămbătă seară, după oprirea unității 2. Însă, după cum se vede, compania a preferat să cumpere mare parte din energie din import, din două motive: fie la acel moment din România nu a găsit să cumpere cantitățile necesare, fie era mai scump. Situația de a rămâne în dezechilibru este și mai costisitoare pentru Nuclearelectrica: potrivit datelor ENTSO-E, sămbătă seară în intervalul 22.15-22.30, energia de echilibrare a costat în România 1.556 de lei/MWh.

Prețuri astronomice și în piața spot

Evident, lipsa a 700 MW din sistem nu avea cum să nu se vadă și în prețiurile din piața spot. Astfel, prețul mediu al Pieței pentru Ziua Următoare de la București pentru energia livrată azi, dar tranzacționată ieri, la o zi după avaria de la Cernavodă, este de 590 de lei/MWh, adică aproape 120 de euro, adică cel mai mare din Europa, dacă excludem zona scandinavă. Datele, mai jos:

La ora redactării acestui text, România importă energie electrică, la o putere orară de circa 1.400 MW pentru a satisface un consum intern de 7.700 MW. Energia hidro asigură circa 2.300 MW, cărbunele 1.300 și gazul nici 1.200 MW.

Exceptând ora 22, în rețeaua românească intră energie din cea ungară toată ziua, iar timp de câteva ore la o putere orară de 895 MW, valoarea maximă posibilă.

1 Comment

  1. Stimate Domnule MIHAI NICUT,
    Vad ca analizati ce se intampla cu o oprire accidentala a unei electrocentrale ce produce aprox. 700 MWe in SEN, dar nu sesizati ca in aceasta perioada din cei peste 1500 MWe instalati pe centralele eoliene, in perioada de analiza se produc sub 50 MWe…cantitate care ar fi trebuit sa fie compensata de capacitati de rezerva in SEN…
    Credeti ca Nuclearelectrica ar trebui sa acopere si acesta cantitate de energie sau ar trebui sa fie un concept national in strategia energetica nationala… si pe undeva aceste riscuri sunt in prezent luate in calcul de catre ministerul energiei !!!! Ca urmare aici trebuie sa nu dati vina pe Nuclearelectica ci sa cautati vinovati in alta zona de management (preventiv!!)
    Va multumim pentru intelegere.

Dă-i un răspuns lui Eugen BANCHES Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *