Care au fost cele mai profitabile companii energetice din România în 2022, an caracterizat de explozia prețurilor. Clasament

Companiile din sectorul energetic au avut un an 2022 de excepție, pe fondul prețurilor crescute, dar a venit și taxarea suplimentară și reglementarea prețurilor. Ce profit a făcut fiecare mare jucător s-a spus în ultimele săptămâni, acum vedeți și un clasament al profitabilității.

Clasamentul de mai jos este făcut prim împărțirea profitului net la vânzările raportate pentru anul 2022 și include companiile din energie care și-au anunțat deja rezultatele, fiind listate la Bursa de Valori București. Nu include firmele mari din sectorul de distribuție și furnizare de gaze și energie dar, chiar și așa, rezultatele nu sunt cu mult diferite, pentru că furnizarea a avut un an foarte greu iar distribuția, mai ales cea de energie electrică, ar fi fost aproape pe zero, sau chiar pe minus, în lipsa acelui artificiu contabil numit capitalizarea veniturilor – adică banii care li se cuveneau pe hârtie, dar îi vor recupera în viitor. De asemenea, nu sunt incluse rezultatele Lukoil sau Mol în România, pentru că datele nu au fost publicate. Așadar, iată clasamentul:

1.Hidroelectrica, profitabilitate de 44%. Cel mai mare producător de energie electrică al țării, controlat de stat, a înregistrat un profit net de 4 miliarde de lei la vânzări de 9,2 miliarde de lei.

2.Nuclearelectrica, profitabilitate de 42%. Compania statului care administrează centrala nucleară de la Cernavodă a raportat pentru 2022 un profit net de 2,7 miliarde de lei la o cifră de vânzări de 6,5 miliarde de lei.

3.Romgaz, profitabilitate de 19%. Cel mai mare producător de gaze din țară, controlat de stat, a raportat pentru 2022 un profit net de 2,5 miliarde de lei la vânzări de 13,4 miliarde de lei.

4.OMV Petrom, profitabilitate de 17%. Cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud Est, controlat de OMV, producător și vânzător și de energie electrică și carburanți, a avut un profit net de 10,3 miliarde de lei la vânzări de 61,3 miliarde de lei. Este posibil ca anul trecut Petrom să fi fost cea mai mare companie românească din punct de vedere al cifrei de afaceri, ne vom lămuri după luna mai, când vor fi publice bilanțurile tuturor companiilor.

5.Transgaz, profitabilitate de 14%. Operatorul sistemului național de transport al gazelor, controlat evident de stat, a raportat un profit net de 350 de milioane de lei, la venituri din vânzări de 2,4 miliarde de lei.

6.Conpet, profitabilitate de 12%. Operatorul sistenului de conducte de transport de petrol și produse petroliere, controlat de stat,  a raportat un profit net de 60 de milioane de lei la vânzări de 500 de milioane de lei

7.Transelectrica, profitabilitate de 8%. Operatorul rețelei naționale de transport al energiei electrice și al SEN a raportat un profit net de 530 de milioane de lei, la venituri de 6,3 miliarde. Profitul este însă doar pe hârtie, pentru că el include de fapt și venituri care nu au fost încasate (rezultate din cheltuieli crescute, mai ales cu consumul propriu tehnologic) pentru că reglementatorul nu a crescut tarifele de transport conform metodologiei, și care au fost “capitalizate”, adică vor fi încasate în viitor – 340 de milioane de lei aproximativ.

8.Rompetrol Rafinare, profitabilitate de 2%. Compania care operează cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia și, indirect, rețeaua de benzinării Rompetrol, controlată de compania națională petrolieră a Kazahstanului, a raportat un profit net de 420 de milioane de lei la vânzări de 25 de miliarde de lei.

Ce arată cifrele

După cum știm, anul 2022 a fost marcat de prețuri foarte mari, istorice chiar, la tot ce înseamnă energie, petrol, gaze naturale, carburanți, energie electrică.

Cele mai profitabile companii sunt doi mari producători de energie controlați de stat, iar costul mic de producție, în special la Hidroelectrica – chiar dacă a avut un an prost din punct de vedere al hidraulicității, își spune cuvântul. Asta chiar dacă profiturile producătorilor au fost limitate de taxe (contribuția la fondul de tranziție energetică) și de impunerea de facto de prețuri plafonate (450 de lei/MWh) pentru o parte din energia vândută.

Cei doi mari producători de hidrocarburi nu au fost la fel de profitabili în final, în ciuda părerii larg răspândite și în realitate vedem că profitabilitatea Romgaz și mai ales a Petrom este mai mică și de fapt apropiată de cea a Transgaz, unde majoritatea veniturilor vine din activități reglementate. Sectorul a plătit taxe mari, vizibile mai ales la Romgaz (taxele plătite ai fost de trei ori mai mari decât profitul net), inclusiv celebra taxă de solidaritate – Romgaz plătește, Petrom spune că nu se califică. Iar mare parte din producția de gaze, mai ales a Romgaz, s-a vândut la preț plafonat.

Situația Petromidia este și mai delicată. Compania a reușit să obțină marje bune de rafinare în 2022 din cauza contextului pieței (la fel și rafinăria Petrom) pe fondul livrării de țiței ceva mai ieftin și fără sincope de la compania-mamă, dar, cum nu a câștigat decât din asta și din adaosul comercial din vânzarea carburanților – prețurile țin cont de cotațiile internaționale – profitabilitatea a fost limitată, partea pozitivă e că nu a fost pierdere, ca anii trecuți. Cu toate acestea, și aici urmează să se plătesacă  taxă de solidaritate, care ar fi mai mare decât profitul net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *