Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării azi. Benzina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul, motorina urcă spre 10,50 lei

OMV Petrom, liderul pieței de distribuție ca carburanților, a crescut din nou prețul benzinei și motorinei  azi, la două zile de la precedenta scumpire.

Prețul benzinei a crescut azi cu 9 bani pe litru în stațiile Petrom și OMV, ambele operate de aceeași companie, OMV Petrom Marketing. Astfel, benzina standard a ajuns să coste 9,91 lei litrul la Petrom și 9,97 lei litrul la OMV. Motorina standard s-a scumpit și ea, tot cu 9 bani pe litru, și costă acum 10,37 lei la Petrom și 10,43 lei la OMV

Precedenta scumpire a avut loc acum două zile, și a fost tot de 9 bani pe litru.

Așadar prețul benzinei a atins un nou maxim istoric în Ronânia și este foarte aproape de pragul de 10 lei pe litru la stațiile care sunt tradițional mai scumpe. Iar motorina continuă să scumpească și ea și se apropie de 10,5 lei pe litru.

Celelalte lanțuri mari încă nu au crescut prețurile la ora redactării acestei știri, dar scumpirile vor apărea și aici peste câteva ore sau mâine – în România funcționează momentan legislația care impune cel mult o scumpire pe zi, până la cel târziu ora 12.00

Iată prețurile la benzină în stațiile din vestul Capitalei în dimineața zilei 9 septembrie:

Petrom: 9,91 lei

OMV: 9,97 lei

Rompetrol: 9,88 lei

MOL: 9,88 lei

Lukoil: 9,88 lei

SOCAR: 9,88 lei

Iată prețurile la motorină în stațiile din vestul Capitalei în dimineața zilei 9 septembrie:

Petrom: 10,37 lei

OMV: 10,43 lei

Rompetrol: 10,35 lei

MOL: 10,36 lei

Lukoil: 10,37 lei

SOCAR: 10,34 lei

Citește și:

Prețul petrolului urcă brusc la 105 dolari pe baril după intensificarea atacurilor din Orientul Mijlociu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google