După două ieftiniri consecutive, carburanții se scumpesc din nou – de data aceasta doar benzina, care a ajuns să coste cât motorina.
Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 24 octombrie, un preț al benzinei standard de 7,10 lei pe litru și un preț al motorinei standard tot de 7,10 lei pe litru.
Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut prețul benzinei cu patru pe litru și a menținut prețul motorinei, astfel că prețul celor doi carburanți este acum identic.
Scumpirea de azi, doar a benzinei, vine după două ieftiniri consecutive, care au fost de mai mică amploare. Astfel, acum două zile Petrom a redus prețul benzinei cu doi bani pe litru și și pe cel al motorinei cu trei bani pe litru, iar acum o săptămână compania petrolieră a redus prețul benzinei cu trei bani pe litru și, marginal, și pe cel al motorinei, cu doar un ban pe litru. Aceste ieftiniri au venit după șase ieftiniri consecutive care au fost operate de la începutul acestei luni.
Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.