Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit din nou azi și benzina și motorina. Precedenta scumpire a avut loc acum trei zile.
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 29 ianuarie 2024 un preț al benzinei standard de 6,80 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,26 lei/litrul.
Așadar, față de ziua precedentă, Petrom a scumpit și benzina și motorina cu patru bani pe litru.
Este a cincea scumpire consecutivă a carburanților din ultima vreme. Cea anterioară a fost operată vineri, când Petrom a scumpit și benzina și motorina la fel, cu patru bani pe litru. Precedenta a avut loc în data de 24 ianuarie, când compania a scumpit doar benzina, cu patru bani pe litru. Anterior, la 22 ianuarie a scumpit și benzina și motorina cu patru bani pe litru, iar la 18 ianuarie compania a scumpit motorina cu patru bani pe litru și a menținut prețul benzinei.
Scumpirile, de amploare destul de mică încă dar carw devin destul de dese, survin după două ieftiniri operate în această lună, prețurile scăzând în total cu 12 bani pe litru la ambii carburanți, o ieftinire care a atenuat semnificativ din efectul majorării prețurilor de la 1 ianuarie, generată de creșterea accizei impusă de Guvern. După cum se vede, între tinp majorările de preț au anulat efectul ieftinirilor.
Amintim că, la 1 ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 29 de bani pe litru la benzină și cu 26 de bani pe litru la motorină, exact cu cât a crescut acciza. Carburanții se vor mai scumpi încă o dată, la jumătatea anului, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de circa 40 de bani pe litrul de motorină.
La momentul redactării acestei știri, cotațiile petrolului Brent, de referință pentru Europa, se situau la aproximativ 84 dolari pe baril, în ușoară creștere față de nivelurile din zilele precedente, după ce vinerea trecură prețurile scăzuseră. Cotațiile la produsele petroliere, cele care alăuri de taxe și de cursul de schimb formează de fapt prețul la pompă, au crescut. Astfel, în perioada 10-125 iauarie, cortațiile benzinei au crescut cu 32 de dolari pe tonă, iar cele ale motorinei cu 32 de dolari pe tonă.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.