Carburanții s-au ieftinit azi, din nou. Cât costă acum benzina și motorina

Petrom a ieftinit în această dimineață benzina și motorina vândute în stațiile proprii, la cinci zile de la precedenta ieftinire.

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi,  afișează azi, 20 august, un preț al benzinei standard de 7,31 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,29 lei pe litru.

Astfel, față de ziua precedentă, Petrom a scăzut prețul benzinei cu 5 bani pe litru și pe cel al motorinei cu 4 bani pe litru, așadar încă benzina se menține mai scumpă decât motorina.

Ieftinirile de azi ale carburanților sunt a opta mișcare de preț la pompă din luna august. Precedenta a avut loc acum cinci zile, când, după o ieftinire doar a motorinei de 5 bani pe litru, aceasta a devenit mai ieftină decât benzina, o situație mai puțin întâlnită pe piața noastră, unde consumul de motorină este majoritar, dar rafinăriile nu produc suficient pentru a alimenta cererea internă deci o parte din motorină este importată. Pe de altă parte, suntem în sezon de vacanțe, iar cererea de benzină este mai mare.

Mai devreme, benzina s-a scumpit pe 14 august cu 4 bani pe litru, iar înainte de asta, s-a scumpit cu trei trei zile înainte , tot cu 4 bani pe litru, fără ca prețul motorinei să fi fost modificat,

Potrivit uei relatări a Bloomberg, în această perioadă Europa se confruntă cu o supraofertă de motorină, graţie importurilor din Orientul Mijlociu. Datele firmei de consultanţă Vortexa arată că în luna august importurile de motorină ar putea urca la cel mai ridicat nivel de după luna ianuarie 2023. Sosirea unui singur tanc petrolier de tip VLCC a modificat deja cifrele de import, în timp ce un al doilea a ajuns în port, iar al treilea pluteşte în Marea Mediterană.

Este neobişnuit ca tancurile petroliere mari de tip VLCC să transporte produse distilate. Cu toate acestea, în condiţiile în care transportatorii maritimi încearcă să evite atacurile rebelilor houthi din Marea Roşie, câştigurile generate de vasele mici au crescut, în timp ce câştigurile provenite de la tancurile petroliere mari au rămas la un nivel redus, graţie deciziei ţărilor OPEC+ de a-şi reduce producţia de ţiţei. În contextul în care motorina trebuie transportată pe distanţe mai lungi în jurul Africii, pentru a evita atacurile rebelilor, s-a creat un stimulent pentru unii proprietarii de tancuri petroliere pentru a-şi curăţa vasele şi a transporta carburant în loc de ţiţei.

Pe de altă parte, asistăm și la relativă calmare a prețurilor petrolului, prețul benchmark-ului Brent, de referință pentru Europa, coborând sub nivelul de 77 de dolari pe baril.

Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *