Capacitatea instalată în turbine eoliene se va dubla în România până în 2030 – prognoză Wind Europe

Capacitatea instalată în sectorul energiei eoliene va ajunge la 6.100 MW în 2030, aproape dublu față de cei circa 3.100 MW de acum, potrivit ultimului raport al Wind Europe, asociația europeană a energiei eoliene,

România va adăuga în acest an 380 MW în eolian, potrivit Wind Europe. În 2026 se vor instala alți 490 MW, anul următor 600 MW, în 2028 se vor pune 550 MW în eolian, în 2029 alți 500 MW, iar în 2030 din nou alți 500 MW.

Așadar, la finalul lui 2030 în România ar urma să fie instalați 6.100 MW, aproape dublu față de ce este instalat acum. Vor fi doar eoliene terestre, pentru că, așa cum era de fapt previzibil, abia undeva la jumătatea deceniului viitor am putea vorbi despre instalarea de eoliene în zona românească a Mării Negre.

Estimările Wind Europe pentru 2030 sunt mai optimiste decât cele ale oamenilor din industria din România. În mai, Liviu Gavrilă, vicepreședinte al Asociației pentru Energie Eoliană din România (RWEA), ne spunea că în 2030 am putea avea 7.000 MW în vânt, dar din care 4.000 MW noi și 3.000 MW care vor fi de fapt “repowering”, adică înlocuirea unora dintre turbinele actuale cu unele noi.

Pentru viitorul apropiat însă, prognozele sunt cam aceleași. “În construcție, în momentrul acesta, sunt aproape 500 MW. De instalat, cel mai probabil, vom depăși borna de 300 MW până finalul acestui an. Pe termen mediu, însemnând până la trei ani, vom avea cel puțin 1,5 GW de vânt instalați”, ne spunea Liviu Gavrilă în primăvară.

Instalările din Europa, sub ținte

Europa a construit 6,8 GW de noi parcuri eoliene în prima jumătate a anului 2025, potrivit WindEurope. Din această capacitate, 5,3 GW au fost în UE, 89% din aceasta a fost eoliană terestră. Europa are acum un total de 291 GW de energie eoliană: 254 GW pe uscat și 37 GW pe mare.

“Este sub așteptări și nici pe departe suficient pentru a îndeplini obiectivele UE privind securitatea energetică și clima pentru 2030. Cu excepția Germaniei, majoritatea țărilor din Europa nu fac suficient pentru a construi mai multe parcuri eoliene. Acestea sunt vești proaste pentru competitivitatea economică a Europei”, precizează WindEurope.

„Guvernele trebuie să acționeze unitar în ceea ce privește energia eoliană. Energia eoliană este competitivă – reduce costurile energiei electrice pentru cetățeni și întreprinderi. Energia eoliană este sigură – turbinele eoliene produse local reduc dependențele costisitoare și periculoase de importurile de combustibili fosili. De asemenea, energia eoliană este benefică pentru economie – creează locuri de muncă și venituri fiscale. Aproximativ 400.000 de oameni din Europa lucrează deja în domeniul energiei eoliene. Însă guvernele încă nu reușesc să rezolve problema autorizațiilor pentru energia eoliană și să se construiască suficient de repede”, a spus Giles Dickson, CEO-ul WindEurope.

Progresul lent în ceea ce privește autorizațiile, rețelele și electrificarea arată că Europa va construi acum mai puține parcuri eoliene noi în 2025 față de ce astima mai devreme.  La începutul anului se estimau 22,5 GW de instalații noi. Acum ne așteptăm la 19 GW. Pentru UE ne așteptam la 17 GW, iar acum ne așteptăm la 14,5 GW, spun WindEurope.

„Sunt vești proaste pentru competitivitatea Europei în general. Industria din Europa tânjește după electricitate ieftină pentru a concura cu China și SUA. Însă prea multe guverne rămân reticente în extinderea sectorului eolian. Acest lucru nu numai că amenință sectorul eolian. De asemenea, pune în pericol locurile de muncă și creșterea economică pe scară largă – în domeniul oțelului, al substanțelor chimice și al TIC. Este mult mai dificil pentru ei să facă afaceri în Europa dacă UE nu își poate îndeplini obiectivele energetice”, spune Giles Dickson.

Citește și:

Livrările de turbine eoliene ale gigantului danez Vestas în România încep să crească. Comenzi masive în viitor pentru parcurile care se dezvoltă în noul val al regenerabilelor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *