Capacitatea de înmagazinare a gazelor va ajunge la 4 miliarde de metri cubi, în 2025

România are în plan creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor până la 4 miliarde de metri cubi, de la 3 miliarde în prezent, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz, o investiție de 7,6 milioane de euro.

„Vrem să creştem capacitatea de depozitare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, în 2025. Investiţiile sunt pe lista proiectelor prioritare, vor putea fi finanţate din bani europeni. Aşa cum ne-am propus în programul de guvernare, capacitatea de înmagazinare va creşte şi va asigura atât securitatea energetică a ţării, cât şi independenţa sa energetică”, a spus ministrul.

Oficialii Depogaz au spus că, odată cu creșterea capacității de înmagazinare, va crește și ritmul zilnic de extracție din depozite, de la 30 de milioane de metru cubi pe zi, cât este nivelul maxim posibil acum , la 40 de milioane de metri cubi.

Investiţia inaugurată marţi, în valoare de 7,6 milioane de euro, contribuie la creşterea capacităţii de extracţie din depozitul de la Bilciureşti, care este cel mai mare depozit de gaze din ţară.

Potrivit planurilor Depogaz, un nou depozit ar putea fi construit la Fălticeni, care se va adăuga proiectelor de extindere a depozitelor existente, Ghercești și Sărmășel și de modernizare a infrastructurii de la Bălăceanca.

Totodată, ministrul a dat din nou asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.

„Iarna aceasta va fi ca iarna trecută, ca şi acum două ierni, pentru că avem aceeaşi capacităţi, chiar o capacitate şi mai mare de extracţie, dar nu se mai rezervă din timp capacităţi de import, ceea ce este o modalitate de a sensibiliza piaţa. Aşa-zişii specialişti care spun asta… Oare are cineva interes să ţină preţul sus? Dacă spui că există o criză, care ea nu există, când spui că nu vor exista gaze doar pui presiune pe preţ”, a completat Popescu.

El a reiterat că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.

„Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea”, a completat oficialul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *