Când și în ce condiții va reporni Oltchim petrochimia de la Arpechim

Compania vâlceană va putea accesa un credit bancar pentru pornirea instalaţiilor petrochimice de la Arpechim doar după ce finalizează toate procesele pe care le are cu acţionarul minoritar PCC SE.
Instalaţiile petrochimice ale rafinăriei Arpechim aflate în proprietatea Oltchim Râmnicu Vâlcea vor începe producţia în circa două luni după ce compania vâlceană va obţine banii necesari pornirii lor, spune Constantin Roibu, directorul Oltchim, pentru E-nergia.ro. Acest lucru se va petrece în cel mult două luni după ce societatea va fi câştigat şi ultimul proces pe care  îl are cu acţionarul minoritar PCC SE şi se poate împrumuta la bănci.

„Vom porni instalaţile după ce terminăm cu procesele pe care le avem cu PCC SE. Le-am câştigat pe toate până acum îl vol câştiga şi pe ultimul. Acum nu mă pot prezenta la o bancă să le cer bani când însăşi hotărârea AGA de a accesa un credit pentru Arpechim a fost contestată de acţionarul minoritar. După ce vom porni instalaţiile vom avea o cheltuială lunară, împreună cu Oltchim, de 50 de milioane de euro şi o producţie de 70 de milioane de euro. Scăzând alte costuri, precum cele cu electricitatea, gazul şi cele financiare tot rămânem cu un profit frumuşel”, a precizat Roibu.

Directorul Oltchim a mai spus că rămâne, în continuare, interesat de preluarea rafinăriei Arpechim chiar dacă OMV Petrom a decis să o închidă.

Între conducerea Oltchim şi acţionarul minoritar PCC SE au apărut de-a lungul ultimului an divergenţe care au degenerat în acuzaţii dure în care fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă de lezarea interesului companiei vâlcene. PCC SE deţine 13% din acţiunile Oltchim.

Petrochimia de la Arpechim a fost cumpărată de la Petrom în urmă cu un an, pentru 13 milioane de euro.

În ultimii patru ani Oltchim a înregistrat, constant, pierderi. Numai anul trecut acestea au fost de 50 de milioane de euro.

2 Comments

  1. o sa poata sa porneasca Arpechim cand o sa respecte macar un minim decent de prevederi legislative…….de mediu, de concurenta loiala, fisacle, etc….

  2. bine ar fi sa mai aiba cu cine o porni dupa cele se intimpla cu muncitorii de pe platforma arpechim datorita unui porc de director care nu are nici un fel de scrupule pt oamenii pe care ii are in subordine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.