„Când războiul din Ucraina se va încheia, va fi nevoie de energie, România va fi câștigătorul. Vom contunua să investim aici” – Konstantinos Mavros, CEO PPC Renewables

Șeful PPC Renewables, compania care are acum cea mai mare capacitate de generare din regenerabil în România, spune că firma va continua investițiile la noi în țară, în condițiile în care cererea de energie electrică va crește în zonă.

“Am demonstrat foarte recent că suntem aici pentru a continua să investim și facem acest lucru foarte sistematic, metodic. Am atins deja 1,3 GW de energie regenerabilă în operare. Suntem cel mai mare producător de energie regenerabilă din țară. În prezent, construim multe proiecte, cum ar fi cel din Vaslui, care este un proiect eolian care poate fi privit ca istoric în țară. Și continuăm să dezvoltăm capacități. Așadar, vom continua să investim. Și dacă vorbim despre un coridor, așa cum spuneți, cred cu tărie că unificarea spațiului electric din Europa este viitorul. Dar în acest moment avem acest cluster de geografie în care trăim. Așadar, investim, până în 2027, 10 miliarde de euro, din care mai mult de 30% va fi investit în România. Aceasta este strategia, aceștia sunt pașii tactici pe care îi facem”, a declarat Konstantinos Mavros, CEO PPC Renewables, la ZF Power Summit.

“Asta  vom face în țară în următorii ani. Ați menționat Ucraina. Din nou, aceasta se află în cadrul unui coridor și în momentul în care acest război se va încheia va exista o cerere mai mare pentru energie. Și ghiciți cine va fi câștigătorul? România. Așadar, din nou, aceasta este o geografie foarte strategică pentru noi. Suntem aici pentru a continua să investim și credem că foarte curând vom depăși 2 GW, mai ales în următoarele 24 de luni”, a continuat Mavros.

El a explicat că, inclusiv în acest context geopolitic, cel mai ieftin este să investești în continuare în regenerabile, menționând însă că noile capacități nu trebuie să apară exclusiv în sectorul energiei regenerabile.

“Referitor la scepticismul din jurul tranziției energetice, există un factor care nu poate fi pus sub semnul întrebării. Și acesta este faptul că kilowatt-ul verde are cel mai mic LCOE (cost pe termen lung al energiei electrice), realitate care nu se va schimba. Așadar, vorbim despre cea mai ieftină formă de energie și aceasta este calea de urmat. Doar că trebuie să continuăm să construim tehnologii adiacente în jurul energiilor regenerabile pentru a ne asigura că vor funcționa eficient, având în vedere natura lor stohastică și intermitențele. Cred cu tărie că acum este, știți, un vals, un dans, un tango”, a mai spus Mavros.

“Așadar, trebuie să continuăm să construim tehnologii noi. Dar trebuie să fim foarte atenți la mixul energetic. Și când mă refer la mix, mă refer la faptul că nu putem continua doar să construim doar energie regenerabilă. Trebuie să avem generare flexibilă. Trebuie să construim alte tehnologii care să asigure o evoluție lină. Ați menționat închiderea fabricilor și tot acest fenomen.

Acestea vin în mare parte pe fondul geopolitic. Înțeleg că după alegerile din Statele Unite, am trecut într-o eră diferită. Toți vedem ce se întâmplă acum în Ucraina sau în alte zone ale lumii în care avem conflicte. Dar, în cele din urmă, va exista o normalizare. Din nou, kilowatt-ul verde rămâne cea mai ieftină formă de energie’, a punctat șeful PPC Renewables.

PPC Renewables România operează în prezent următoarele centrale: Agighiol (eolian) – 34 MW, Sălbatica 1 (eolian) – 70 MW, Sălbatica 2 (eolian) – 70 MW, Corugea (eolian) – 70 MW, Sfânta Elena (eolian) – 48,3 MW, Gebeleisis (eolian) – 27 MW, Târguşor (eolian) – 119,6 MW, Nicolae Bălcescu Târguşor (eolian) – 59,8 MW, Berceni 1 (fotovoltaic) – 9,8 MW, Berceni 2 (fotovoltaic) – 9,4 MW, Colibaşi (fotovoltaic) – 6,46 MW, Podari (fotovoltaic) – 8,99 MW, Călugăreni (fotovoltaic) – 49,7 MW, Moşteni 1 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Moşteni 2 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Moşteni 3 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Dorobanţu (eolian) – 84 MW, Fântânele Cogealac (eolian) – 600 MW, Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova (hidro + fotovoltaic plutitor) -22,3 + 1 MW.

Grupul PPC avansează cu dezvoltarea capacităţilor RES, noi proiecte eoliene şi fotovoltaice fiind constant adăugate la portofoliul existent al companiei, proiecte care deja au atins o capacitate instalată de aproximativ 5,5 GW. Dintre acestea, 1,3 GW se află în România.

Conform planului său strategic pe trei ani, Grupul PPC va dezvolta încă 6,3 GW în surse regenerabile în Grecia şi în regiunea mai largă a Europei de Sud-Est, cu scopul de a creşte capacitatea instalată de RES la 11,8 GW până în 2027. În prezent, mai mult de 60% din capacităţile regenerabile care urmează să fie adăugate sunt deja în construcţie sau pregătite pentru construcţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *