Claudia Griech, director general E.ON Energie: În cinci ani, jumătate de milion de români vor avea panouri fotovoltaice

În condițiile în care ultimele statistici ale ANRE arătau că la finalul anului trecut erau 110.000 de prosumatori în România, Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie, estimează că, în cinci ani, se va ajunge la pragul de jumătate de milion.

“Dacă este să mă uit la segmentul rezidențial, estimările noastre sunt că, în condițiile în care există și programe subvenționate de stat, cum este Casa Verde, la nivel național, piața se va dezvolta în următorii cinci ani, ajungând undeva la o jumătate de milion de gospodării care vor avea panouri fotovoltaice”, a spus Claudia Griech, la ZF Power Summit.

“În acest moment, mai ales în segmentul rezidențial suntem la început, am terminat anul 2023 cu un număr aproximativ de 1.500 de sisteme de panouri fotovoltaice vândute de noi, dar, în același timp, avem undeva la 12.000 de prosumatori pe care îi deservim. Cu toate acestea, Casa Verde este un program în care deja avem 5.000 de clienți care ne-au selectat și care urmează să fie instalați pe parcursul acestui an”, a mai spus oficialul E.ON Energie Romania.

“În ceea ce privește clienții business și municipalități, anul trecut, l-am încheiat cu un număr de 360 de proiecte implementate, avem încă aproximativ  50 de proiecte în implementare, vorbim despre o producție de 85 GWh/an generată de aceste sisteme, deci da, există cu siguranță interes pentru eficiență energetică”, a mai afirmat Griech.

“În calitate de furnizor și ca un furnizor responsabil, rațiunea noastră de a fi este aceea de a ne deservi clienții. În același timp, cred că este foarte important și jucăm un rol esențial în ultimii ani în a ne ajuta clienții să navigheze prin această tranziție energetică. Nu suntem doar furnizori de gaze naturale și energie electrică, suntem și furnizori de soluții de eficiență energetică, atât la nivelul clienților casnici, cât și la nivelul celor non-casnici. Este un segment de business dezvoltat în ultimii 6-7 care devine tot mai intens ca activitate, atât pe partea de soluții pentru casnici, fie că vorbim despre soluții de încălzire eficientă, de panouri fotovoltaice, soluții de climatizare ș.a.m.d., la fel se întâmplă și în zona clienților non-casnici, unde scopul nostru este să îi ajutăm să navighezeprin această tranziție energetică, punându-le la dispoziție soluții de eficiență”, a mai spus oficialul E.ON Energie România, vorbind despre necesitatea eficientizării consumului.

“Atâta vreme cât se dezvoltă piața de panouri fotovoltaice, pompele de căldură vor veni cumva natural pentru clienții care își vor produce energia proprie, tocmai pentru că cel mai eficient mod de utilizare a panourilor fotovoltaice este autoconsumul și nu neapărat să dăm în rețea. Deci estimăm că undeva la 5-10% din sistemele fotovoltaice pe care noi le vindem vor veni cu o rată de atașament de pompe de căldură în următoarea perioadă”, a adăugat Griech.

E.ON Energie Romania este unul dintre cei mai importanți furnizori de gaze și energie electrică din România, fiind controlat de compania germană E.ON.

1 Comment

  1. Pe masura ce piata de panouri fotovoltaice se va dezvolta, E.ON Energie estimeaza ca tot mai multi clienti vor opta si pentru pompele de caldura, in special cei care isi produc propria energie. Procentul de sisteme fotovoltaice vandute impreuna cu pompe de caldura este estimat sa creasca la 5-10% in urmatorii ani. E.ON Energie Romania este un furnizor important de gaze si energie electrica in tara, fiind controlat de gigantul german E.ON. Ca un furnizor responsabil, compania se implica in navigarea clientilor prin tranzitia energetica si ofera solutii eficiente pentru consumul de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *