OPCOM, operatorul singurei burse de energie din România, discriminează societăţile comerciale pe motiv de naţionalitate/loc de stabilire, încălcând astfel normele antitrust ale UE, constată Comisia Europeană, potrivit unui comunicat dat publicităţii joi la Bruxelles.
Executivul european a transmis societăţii OPCOM S.A. şi societăţii-mamă, CNTEE Transelectrica S.A., o comunicare în care obiectează faţă de practica comercială a OPCOM de a solicita participanţilor la piaţa spot de energie electrică a OPCOM de a fi înregistraţi în scopuri de TVA în România, potrivit Agerpres.
Trimiterea comunicării respective nu aduce atingere rezultatului final al investigaţiei, precizează executivul comunitar.
Comunicarea privind obiecţiunile de joi prezintă opinia preliminară a CE privind cerinţa OPCOM conform căreia toţi membrii pieţelor spot ale energiei electrice (piaţa pentru ziua următoare şi piaţa intrazilnică) trebuie să fie înregistraţi în scopuri de TVA în România şi, prin urmare, trebuie să aibă sediul activităţii economice în România, unde să-şi şi desfăşoare activitatea. Constatarea provizorie a Comisiei este că această cerinţă reprezintă o discriminare împotriva comercianţilor străini şi restrânge concurenţa pe piaţa energiei electrice din România, în încălcarea articolului 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi a articolului 54 din Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE).
Practica comercială a OPCOM duce la creşterea costurilor pentru comercianţii străini care desfăşoară activitate pe bursa energiei din România şi îi descurajează să intre pe piaţa angro de energie electrică din România. Aceasta reduce lichiditatea şi eficienţa pieţelor de energie electrică, apreciază CE.
Bursele de energie au un rol important în furnizarea de informaţii privind preţurile publice. Acest lucru este esenţial pentru a avea preţuri transparente şi fiabile la energia electrică pe pieţele angro şi cu amănuntul.
Comisia a deschis această investigaţie în decembrie 2012. Articolul 102 din TFUE interzice abuzul de poziţie dominantă pe piaţă care poate afecta schimburile comerciale dintre statele membre. Punerea în aplicare a acestei dispoziţii este definită de Regulamentul antitrust nr. 1/2003 al Consiliului, care poate fi aplicat de către CE şi de către autorităţile naţionale din domeniul concurenţei din statele membre ale UE.
Comunicarea privind obiecţiunile este o etapă formală în investigaţiile CE. Executivul comunitar informează în scris părţile implicate cu privire la obiecţiunile formulate împotriva lor, iar pentru a-şi prezenta observaţiile părţile pot răspunde în scris şi pot solicita o audiere.
În cazul în care CE a ajuns la concluzia că există dovezi suficiente cu privire la existenţa unei încălcări, după ce părţile şi-au exercitat dreptul la apărare, aceasta poate emite o decizie prin care solicită să se pună capăt respectivului comportament şi poate aplica o amendă de până la 10% din cifra de afaceri anuală la nivel mondial a unei întreprinderi.