Datoria de un miliard de lei a societății de distribuția e energiei termice Termoenergetica, a Primăriei Capitalei, către producătorul de energie electrică și termică Elcen, al Ministerului Energiei, a rămas tot neplătită. Ministrul Energiei spune că Primarul Capitalei nu răspunde solicitărilor de a plăti și, în final, evocă posibilitatea de a prelua sistemul de distribuție a energiei termice din București. O fuziune între cele două companii este o idee mai veche, dar lucrurile trebuia să se întâmple invers: Primăria să preia CET-urile Elcen, nu Guvernul țevile defunctei RADET.
“În momentul acesta, Termoenergetica, o companie a Primăriei Generale, datorează ELCEN, o companie a Ministerului Energiei, aproape un miliard de lei. Datoria nu a fost plătită. M-am adresat domnului primar general, Nicușor Dan, de peste o lună și jumătate. Nu mi-a răspuns. N-am înțeles atitudinea de a rămâne în birou când ai un milion și ceva de oameni care nu știu dacă la iarnă vor avea încălzire și apă caldă. Poate acest demers l-a determinat să se mobilizeze, să convoace o ședință de Consiliu General și înțeleg că o să aloce o sumă de 400-500 milioane de lei, care o să stingă o parte din datoria pe care Termoenergetica o are către ELCEN”, a spus ministrul Energiei la Digi 24.
Burduja soune că „în continuare, așteaptă ca Nicușor Dan să răspundă” și a evocat posibilitatea ca Elcen (cel mai probabil) să preia sistemul de distribuție al energiei termice din București.
“Toate orașele din țară și din lume, care au reușit să aibă un sistem de termoficare performant, au făcut o fuziune între compania care produce agentul termic și compania care îl furnizează populației. Asta este și soluția către București. Dar ca să se întâmple această fuziune trebuie să fim la zi cu plățile între cele două companii, să nu mai existe aceste datorii. Experiența din alte orașe ne arată că, în general, aceste sisteme țin de administrația locală. Dacă administrația Bucureștiului nu este în stare să gestioneze sistemul, îmi arăt toată deschiderea să-l preluăm la Ministerul Energiei”.
De ce datoria devine brusc o problemă
Scriam încă din luna mai că Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a ajuns din nou să aibă de recuperat de la Termoenergetica peste un miliard de lei în contul livrărilor de energie termică neplătite. Datorie la care s-a ajuns de la începutul anului și până acum.
Problema este că Elcen a ieșit din insolvență, ceea ce are două consecințe. Prima este că nu mai poate, ca în trecut, să plăteasă gazele necesare pentru producția de energie electrică și termică la 60 de zile de la livrare, ci va trebui să facă asta chiar în avans, iar sezonul rece se apropie. A doua este că dacă va avea probleme cu plățile, i se poate cere direct falimentul, nu mai poate intra din nou în insolvenţă.
Pe de altă parte, Elcen primește încă gaze, indiferent de la cine (Petrom sau Romgaz, în următorul sezon de iarnă, tot la prețul plafonat de 150 de lei/MWh, dar problema e că i s-ar putea cere acum plata în avans, pentru că nu mai e protejată de insolvență
Situația la zi
Termoenergetica nu își plătește datoria către Elcen pentru că la rândul ei nu primește toți banii de la Primăria lui Niculor Dan, în ciuda efortului ultimului de a achita subvenția restantă – amintim că în continuare bucureștenii racordați la termoficare plătesc undeva la o treime din prețul real al gigacaloriei, restul e subvenționat. Pe lângă subvenție însă, mai există și chestiunea pierderilor tehnologice ale Termoenergetica, pe care nu și le asumă nimeni, iar ele au ajuns, potrivit unor voci din sistem, la 750 de milioane de lei din miliardul care e datorat Elcen. Se pare că totuși, Primăria ar urma să își asume plata a 400 de milioane acum, urmând să facă apoi plăți eșalonate, dar totul depinde de un vot în Consiliul General luni – banii ar urma să fie virați către Termoenergetica, apoi de aici către Elcen, care să aibă cu ce plăti gazul pentru producția de energie electrică și termică.
Fuziunea Termoenergetica-Elcen
Fuziunea dintre producătorul Elccen și distribuitorul Termoenergetica este o chestiune veche, încă din deceniul trecut. Promovată atunci de ambele părți, și parte a planului de reorganizare al Elcen, intrat în insolvență pentru că falita RADETn-a plătit în final 3,8 miliarde de lei, fuziunea nu s-a mai făcut niciodată. Ea ar fi trebuit să fie invers față de cum spune acum ministrul Burduja: Termoenergetica (moștenitoarea RADET) să preia Elcen, dar Primăria nu a vrut să plătească totuși bunurile Elcen, nici la valoarea de lichidare, care era, în 2018, de 900 de milioane de lei.
Este o situatie incredibil de complicata si greu de inteles cum de Primaria Capitalei si-a permis sa aiba o datorie atat de mare fata de Elcen, singurul producator de energie termica pentruthermo-confortul locuitorilor. E regretabil ca trebuie sa ajungem in acest punct si sper ca in interesul tuturor, Ministerul Energiei si Primaria Capitalei vor rezolva aceasta problema, astfel incat sa se asigure ca populatia Capitalei are energie si caldura pe durata sezonului rece.