Burduja nu va mai fi ministrul Energiei, PNL nu mai are postul, care ar urma să treacă la PSD. Cel mai probabil, noul ministru al Energiei va fi Bogdan Ivan – surse

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan, iar Sebastian Burduja, actualul ministru al Energiei, nu mai este pe listă. De altfel, PNL nu va mai avea avea acest portofoliu, care ar urma să treacă la PSD. Potrivit mai multor surse politice, ministru al Energiei ar urma să fie Bogdan Ivan, actual ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan: Cătălin Predoiu – nominalizat la Interne, Alexandru Nazare – Finanţe, Daniel David – Educaţie, Dragoş Pîslaru – Fonduri Europene.

„Am validat nominalizările PNL în guvernul care ar putea să se formeze săptămâna viitoare. Din acest punct de vedere, PNL face nominalizări pentru patru ministere: Interne – Cătălin Predoiu, Educație – Daniel David, își vor continua mandatele și mă bazez pe experiența lor, pe comeptența care au dovedit-o. La Finanțe propunerea PNL va fi Alexandru Năzare, iar la Fondurile Europene Dragoș Pîslaru.

Sunt propuneri noi pe care PNL le susține, fiecare cu experiență mare în domeniile în care sunt nominalizați. Le mulțumesc tuturor pentru că au acceptat să facă parte din acest Executiv, având în vedere dificila misiune pe care o are în contextul crizei bugetare pe care o traversăm”, a spus președintele PNL și premier intermiar Ilie Bolojan.

Așadar, ministeriatul lui Sebastian Burudua, care conduce din partea PNL ministerul Energiei de doi ani de zile se oprește, oficial, confirmându-se astfel ceea ce se știa de vineri.

Potrivit unor surse politice, ministerul ar urma să ajungă la PSD, care ar urma să îl propună în acest post pe Bogdan Ivan, actualul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Bogdan Ivan s-a născut în 1991, în Năsăud. a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Administrație publică, între 2009-2012. În anul 2016 s-a înscris la doctorat, la Școala Doctorală de Sociologie, Universitatea București. Bogdan Ivan a obținut titlul de doctor în 2022, potrivit relatărilor din presă. El a fost ales parlamentar din partea PSD Bistrița-Năsăud, în 2020, când avea doar 29 de ani. Înainte să ajungă pe listele pentru alegerile parlamentare, a fost, timp de opt ani, din anul 2012, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud și purtător de cuvânt al instituției.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *