Schema de compensare – plafonare pentru energie ar putea fi prelungită până în 2026, iar un răspuns final sper să îl avem în maximum două săptămâni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, confirmând astfel informațiile publicate de noi anterior
„În trimestrul III al anului trecut, luând în calcul preţurile plafonate, deci cele plătite efectiv de români, România a avut al patrule cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană. Sunt datele Eurostat pe trimestrul III din 2023. Sunt curios dacă aceste ştiri pozitive vor fi preluate. Avem în acest moment o schemă care funcţionează şi a asigurat o stabilitate pentru clientul final şi asta a fost foarte important. A asigurat şi o predictibilitate pentru restul anului. E adevărat, am întâmpinat dificultăţi pe partea de compensare a furnizorilor, acolo unde datoriile sunt semnificative la Ministerul Energiei şi cred că vorbim de undeva la 1,5 – 1,6 miliarde lei. În acest context, noi am luat în calcul faptul că preţurile din piaţă au scăzut şi atunci urmărim, împreună cu ANRE, o formulă de ajustare a schemei de compensare – plafonare, care să reflecte aceste preţuri mai mici din piaţă şi care să se simtă şi la nivelul românilor. În niciun, caz preţurile nu vor creşte la consumatorul final”, a spus Burduja.
Întrebat dacă schema de compensare – plafonare ar putea fi prelungită şi după luna martie a anului viitor, ministrul Energiei nu a negat această variantă.
„E o variantă de prelungire a schemei de plafonare până în 2026, dar nu vreau să mă pronunţ. Un răspuns final sper să îl avem în maxim două săptămâni, Vom purta o corespondenţă cu Comisia Europeană pe tema asta. Comisia ne lasă”, a precizat demnitarul.
La ora actuală, se află în vigoare o schemă de plafonare a preţurilor la energie, ce urmează să expire pe 31 martie 2025.
Variantele de lucru
Publicația noastră a scris în permieră despre posibilitata ca schema actuală de plafonare a prețurilor la energie și gaze pentru clienții finali să fie prelungită încă un an, până în martie 2026, la pachet cu modificările ale mecanismelor actuale pentru prețurile producătrilor. Prevederea apărea într-un draft de OUG cu mai multe prevederi, despre care am scris aici:
Pe de altă parte, este în discuție și posibilitatea unei reveniri graduale la piața liberă, printr-un sistem ofertare obligatorie etapizată pentru producătorii de energie electrică și gaze, un fel de gas and power release program. Detalii, aici: