Consumul de gaz în România a scăzut semnificativ şi se vede clar că industria românească nu mai este ce a fost odată, astfel că am dat mandat atât Romgaz, cât şi altor companii din portofoliul Ministerului Energiei, să preia, să contribuie şi să revigoreze marile combinate în petrochimia românească, pentru a da cu adevărat valoare adăugată gazului, nu doar să îl ardem la aragaz, a afirmat, ministrul de resort, Sebastian Burduja, la Palatul Parlamentului.
Aceasta, în contextul în care, în 2027, România îşi va dubla producţia pe gaz, odată cu implementarea proiectului Neptun Deep.
„E perfect în grafic proiectul, chiar puţin accelerat, avansat faţă de termenele asumate. În 2027, România îşi va dubla producţia de gaz. Deja suntem cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană, am depăşit Olanda, deci în 2027 cu atât mai mult vom fi un sprijin pentru toată regiunea să-şi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc. Acesta este şi un mesaj pentru gazul din Neptun Deep. Mi-aş dori să vedem la nivelul întregului Guvern o strategie de reindustrializare a României şi a început să apară. De ce să nu dăm valoarea adăugată acestui gaz? Sigur că a scăzut semnificativ consumul de gaz în România, a scăzut şi consumul de energie electrică.
Sigur că avem şi prosumatori, cred că peste 2.000 de megawaţi putere instalată, dar, când mă uit la consumul de gaz, acolo se vede clar că industria românească nu mai este ce a fost odată şi am dat mandat şi Romgazului şi altor companii din portofoliul ministerului să se preocupe de acest subiect şi, eventual, să facă în aşa fel încât să preia, să contribuie, să revigoreze marile combinate în petrochimia românească. Cu acest consum să putem da valoare adăugată cu adevărat gazului, nu doar să-l ardem la aragaz sau chiar şi în centrale pe gaz”, a spus ministrul la o conferință organizată de publicația “Focus Energetic”.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că Guvernul discută cu 3 sau 4 companii mari pentru a redeschide și de a deschide alte combinate de îngrășăminte. „Importăm 60% din necesarul de îngrășăminte. Avem discuții cu 3 sau 4 companii mari pentru a redeschide și de a deschide alte combinate de îngrășăminte. În 2027 începe extracția de gaze din Marea Neagră. Trebuie să punem minim un combinat pe picioare”, a declarat Marcel Ciolacu.
Luna trecută, Ciolacu a avut o întrevedere cu șeful OMV, Alfred Ștern, expirimându-și dorința ca OMV Petrom să investească în industria chimică.
“Cu şeful OMV am avut o discuție, fiindcă domnia sa știa de noile măsuri cu reindustrializarea României. Avem o mare problemă – importăm de aproximativ 13 miliarde produse chimice. În primul rând, îngrășămintele atât de necesare agriculturii. Am avut o discuție pentru a lărgi sfera de business pe care o desfășoară în România. Nu aş vrea să intru în detalii foarte multe, pentru că a fost o primă discuție aplicată pe această zonă”, a spus atunci Ciolacu.
Întrebat dacă există o speranță să se reînvie industria petrochimică în România, Marcel Ciolacu a spus: “Da. în acest moment, da. Este o discuţie foarte aplicată. 80% din prețul de la îngrășăminte reprezintă prețul gazului . Noi importăm aproape 65% din necesar. Combinatele au fost vândute și interesul a fost să fie închise. Încă funcționau foarte bine cele din Ucraina. Dar, între timp, cele din Ucraina nu mai funcționează și s-a creat o presiune a pieţei”, a spus atunci Ciolacu.
În acest moment mai funcționează în România un singur producător de îngrșăminte pentru agricultură, Azomureș, controlat de compania Ameropa din Elveția. Combiantul a oprit in nou producția în august din cauza prețului la gaze coroborat cu scăderea prețurilor la îngrășăminte. Potrivit ultimelor relatări din presă, combinatul ar fi de vânzare, iar un potențial investitor interesat ar fi omul de afaceri român Ștefan Vuza.
Citește și:
Două combinate chimice din România, oprite de mai mulți ani, au fost scoase din nou la licitație