După ce au abandonat proiectul construcţiei unei noi centrale nucleare la Belene, autorităţile de la Sofia au anunţat posibilitatea apariţiei unei noi unităţi la vechea centrală de la Kozlodui.
„Cea mai înţeleaptă, ieftină şi logică opţiune ar fi să construim cel de-al şaptelea reactor la centrala de la Kozlodui în loc să construim o nouă centrală nucleară la Belene”, a declarat premierul bulgar Traicho Traikov, într-un interviu acordat televiziunii naţionale, preluat de site-ul novinite.com.
El a mai spus că rezultatele preliminare ale testelor de stres derulate la centrala de la Kozlodui arată că nu există niciun motiv de îngrijorare, recomandările vizând doar o serie de mici îmbunătăţiri.
Traicho Traikov a subliniat că priorităţile sale sunt prelungirea duratei de funcţionare a reactoarelor 5 şi 6 de la centrala de la Kozlodui, dezvoltarea de surse alternative de energie, eficienţa energetică şi diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale prin conexiuni noi cu reţelele din alte state.
În ceea ce priveşte zona Belene, locul unde Bulgaria ar fi urmat să construiască a doua centrală nucleară din ţară, Traikov a spus că amplasamentul poate fi folosit pentru orice tip de unitate de producţie, mai puţin pentru o centrală atomică. „În cele din urmă, se va construi ceva la Belene” a spus el.
După o lungă perioadă de incertitudini, Bulgaria a renunţat anul trecut la intenţia de a construi o nouă centrală atomică la Belene. Centrala, care urma să aibă două grupuri de câte 1.000 MW fiecare, urma să fie construită cu tehnologie rusească.
Prima unitate a centralei nucleare de la Kozlodui a fost pusă în funcţiune la jumătatea anilot 70. Centrala, care ajunsese între timp la şase grupuri, a rămas cu doar două funcţionale, patru fiind închise în urma solicitărilor Comisiei Europene.