„Să sperăm că pandemia de coronavirus a trecut”, a declarat Boiko Borisov după ce a vizitat şantierul gazoductului împreună cu premierul Serbiei, Alexander Vucic, primul lider străin care a vizitat Bulgaria după ridicarea restricţiilor de călătorie. „Şi în pofida celor două-trei luni de întârzieri sperăm să respectăm termenul limită şi să terminăm conducta până la finele anului”, a adăugat Borisov.
Premierul bulgar a precizat că Balkan Stream ar putea transporta aproximativ 20 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Ar fi vorba în principal de gaze naturale ruseşti dar şi gaze de la un terminal de gaze lichefiate, care este construit în prezent în nordul Greciei, precum şi gaze naturale din Azerbaidjan, a spus Borisov. „De această diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze naturale va beneficia nu doar Bulgaria ci şi Serbia şi întreaga regiune”, a apreciat Borisov.
În paralel, Bulgaria construieşte un interconector de gaze cu Grecia, care ar trebui şi el să fie gata până la finele anului. Ţara vecină a început să îşi reducă dependenţa aproape completă de gazele ruseşti prin importuri de gaze naturale lichefiate din SUA.