Bulgaria ar vrea să renunțe la tot importul de petrol rusesc, înainte de termen. Posibilă presiune pe Lukoil să vândă rafinăria și benzinăriile din țara vecină

Guvernul bulgar a inițiat procedura de încetare anticipată a importului de țiței rusesc care alimentează rafinăria companiei ruse Lukoil din portul Burgas de la Marea Neagră, o mișcare despre care analiștii spun că are ca scop să preseze Lukoil să își vândă afacerile din Bulgaria, scrie Euractiv.

Consiliul de Securitate al Guvernului bulgat a discutat despre potențialele efecte ale opririi achiziței de țiței rusesc și de produse petroliere înainte de termenul la care Bulgaria trebuia să facă asta. Amintim că, de la finalul anului trecut, UE a impus un embargou asupra achizițiilor de țiței rusesc pe mare, dar Bulgaria a fost exceptată temporar, motivul fiind că unica rafinărie a țării – Neftochim Burgas, printre cele mai mari din Europa de Sud-Esteste deținută de grupul rus Lukoil, cu amendamentul că Bulgaria nu are dreptul să exporte carburanții produși la Burgas și țiței rusesc. Excepția este valabilă până la finalul anului viitor.

„Deciziile privind analizele prezentate vor fi luate la următoarea reuniune a Consiliului de Securitate și vor fi propuse guvernului”, a anunțat Executivul. Guvernul a primit informații de la serviciile speciale și de la Ministerul Economiei care să arate dacă suspendarea importurilor de petrol rusesc amenință securitatea națională a țării.

La sfârșitul lunii iulie, partidele care susțin guvernul – PP-DB, GERB și DPS- au prezentat o propunere de încetare anticipată a achiziției de petrol rusesc, cu mult timp înainte de finalul anului 2024, care pare să aibă o majoritate suficientă pentru a fi finalizată.

Conform propunerilor, Bulgaria trebuie să anuleze excepția pentru utilizarea petrolului rusesc în termen de o lună de la intrarea în vigoare a legii. Acest lucru ar trebui să se întâmple în octombrie, deoarece parlamentul se află în vacanța de vară. Cu toate acestea, parlamentarii au lăsat deschisă posibilitatea ca importurile de petrol rusesc să fie prelungite dacă Consiliul de Securitate al Consiliului de Miniștri va considera perioada insuficientă. În acest caz, Guvernul trebuie să propună un alt termen care să fie aprobat de Parlament. Scopul este de a nu provoca o criză în aprovizionarea cu produse petroliere. La începutul lunii august, Bulgaria a preluat de la Lukoil controlul asupra singurului port petrolier de pe teritoriul său, în apropiere de Burgas.

Presiuni asupra rușilor?

Martin Vladimirov, analist la Centrul pentru Studiul Democrației (CID), a declarat pentru Euractiv Bulgaria că preluarea portului petrolier este „o primă salvă care va declanșa un conflict mai amplu, iar Lukoil își va vinde activele, deoarece nu are niciun interes să nu controleze în totalitate importul de petrol”.

A doua lovitură este privarea Lukoil de petrolul rusesc ieftin, care este transportat în Bulgaria cu petroliere prin Marea Neagră, potrivit sursei citate.

Compania rusă și-a vândut rafinăria din Italia, iar Germania a preluat controlul asupra activelor unei alte companii petroliere rusești, Rosneft, aminește Euractiv Motivul este reprezentat de sancțiunile europene impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina, inclusiv interzicerea importului și procesării petrolului rusesc.

Bulgaria este singura țară cu acces la mare din UE care beneficiază de o derogare specială pentru importul de petrol rusesc, care nu este justificată din punct de vedere tehnic, a comentat Vladomirov. Excepția, valabilă până la sfârșitul anului 2024, a fost obținută la cererea cabinetului fostului premier Kiril Petkov (PP), cu interdicția de a exporta produse petroliere fabricate cu petrol rusesc pe teritoriul UE.

Pe de altă parte, potrivit unor informații ale publicației specializare enkorr din Ucraina, în Bulgaria intră cantități masive de carburabți din Rusia – din cele 244.000 de tone de motorină care au intrat în țară prin porturile de la Marea Neagră, 170.000 de tone, adică 70%, au venit din porturile rusești. Din cele 153.000 de tone de produse rafinate care au ajuns la Burgas, 98% au venit din Rusia, conform sursei citate.

Lukoil Bulgaria este un jucător dominant pe piața petrolieră bulgară, cu rafinăria care are o capacitate de circa 7 milioane de tone pe an și cu una dintre cele mai mari rețele de distribuție din țară.  În România, grupul rus deține rafinăria Petrotel Ploiești, cea mai mica dintre cele trei de la noi, dar și o rețea de peste 300 de stații de distribuție, care primesc carburanți inclusiv de la rafinăria bugară

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *