Bugetul Petrom pentru 2019, totul e în scădere: producţie, afaceri, investiţii, profit. OUG 114 este una dintre cauze

Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească şi singurul producător de petrol şi gaze, se aşteaptă la o scădere a business-ului pentru anul în curs. Va vinde şi 51 de zăcăminte pentru că se concentrează pe  „barilii cei mai profitabili”.

Petrom estimează în acest an venituri din vânzări de 16,76 miliarde de lei, cu circa un miliard (sau 5,7%) sub cifra din acest an, potrivit proiectului de buget care va fi supus aprobării Adunării Generale a Acţionarilor.

„Veniturile din vânzări vor fi sub nivelul actual din 2018, din cauza implementării prețului reglementat la gaze naturale și a scaderii volumelor de vânzări de gaze naturale, efect parțial compensat de creșterea volumelor de vânzări de energie electrică și de produse petroliere”, arată compania.

Petrom anticipează un profit net de doar 3,2 miliarde de lei în 2019, în scădere de la cele 3,88 miliarde raportate pentru anul 2018 (minus 17%).

Pe segmente, pentru partea de explorare şi producţie „declinul mediei anuale a producției este estimat a fi de până la 4% comparativ cu 2018, fără a include inițiativele noi de optimizare a portofoliului”. „Optimizarea portofoliului: concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili, 51 de zăcăminte marginale vor fi vândute până la sfârșitul anului 2019″, arată compania petrolieră.

Detaliat, producţia de ţiţei şi condensat va scădea de la 24,6 la 24,3 milioane de barili (1,2%), iar cea de gaze de la 4,8 la 4,5 miliarde de metri cubi (6%). Ca atare, ” vânzările de gaze naturale vor scadea cu 5% față de 2018, ca urmare a reducerii producției proprii; efect diminuat prin achiziții de la terți pentru a îndeplini obligația de structura specifică de amestec import/ intern”, arată compania.

Singurele creşteri apar la vânzarea de carburanţi şi la producţia de energie electrică, în condiţiile în care, timp de nouă luni, centrala de la Brazi este obligată să vândă circa 30% din producţia anuală la preţ reglementat: cost de producţie plus profit de 5%.

„Producția netă de energie se așteaptă să crească la 5 TWh în 2019, generată de îmbunătățirea prețurilor la energia electrică și scăderea pretului la gaze naturale”, arată compania, în condiţiile în care anul trecut centrala a produs 3,8 TWh, deci avem o creştere importantă, de circa 31%.

„Vânzările de produse rafinate se estimează să atingă 4,6 mil tone în 2019, reflectând în principal creșterea de piață și o mai mare disponibilitate de produse pentru export după finalizarea reviziei rafinăriei în 2018”, arată Petrom. Anul trecut, vânzările au fost de 4,5 milioane de tone.

Investiţiile, scădere cu un sfert faţă de 2018

Investiţiile totale ale companiei în acest an sunt bugetate la doar 4,166 miliarde de lei, în scădere cu 24% faţă e nivelul din 2018, de 5,49 miliarde din 2019. În zona de upstream, cea mai importantă pentru companie, scăderea este de la 4,55 miliarde la 3,42 miliarde (scădere de aproape 25%). Explicaţia: „ca urmare a mediului fiscal instabil, activitățile de investiții se concentrează pe zăcămintele producătoare de țiței, rezultând un nivel al investițiilor mai scăzut comparativ cu cel din 2018”, arată Petrom.

După cum se vede, implicaţiile OUG 114 sunt cele care cauzează o parte din minusurile din acest an, consecinţe asupra cărora compania avertizase încă din trecut şi pe care le aminteşte şi acum.

„Impactul din Ordonanța de Guvern 114/2018 a fost inclus în buget pe baza datelor disponibile la data de 31.01.2019 și a unor asumpții interne, deoarece legislația secundară încă nu a fost emisă. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără: stabilirea de prețuri reglementate la gaze naturale și energie electrică pe o perioadă de trei ani, majorarea contribuției financiare aplicată cifrei de afaceri din activitățile de gaze naturale și energie electrică, reintroducerea obligației de import și a structurii specifice de amestec import / intern”, arată compania.

OMV Petrom S.A este deţinută în proporţie de 51,01% de OMV, în timp ce statul român deţine 20,64% din acţiuni. Alte părţi din companie sunt deţinute de Fondul Proprietatea – 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber pe piață.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *