Partidul Naţional Liberal va depune în cursul zilei de miercuri o moţiune simplă împotriva ministrului ALDE al Energiei, Anton Anton, potrivit unor surse politice.
Moţiunea-surpriză este iniţiată de PNL, şi, potrivit surselor noastre, este intitulată “SOS sectorul energetic. Ţara este pe cale să intre în beznă”. Moţiunea este depusă pe fondul situaţiei din ce în ce mai grave a sectorului energetic, în condiţiile în care România a importat masiv energie electrică iarna trecută, şi a efectelor OUG 114. În plus, moţiunea vine pe fondul unei relaţii destul de tensionate între PSD şi ALDE în chestiunile care ţin de energie, care au fost vizibile chiar public în ultimul timp. Până la această oră, nu am putut confirma dacă moţiunea este susţinută şi de USR.