Direcţia în care se îndreaptă biocombustibilii este neclară şi există dificultăţi la fiecare pas, potrivit unui nou raport al Curţii de Conturi Europene (ECA), publicat miercuri.
Lipsa unei viziuni pe termen lung a afectat siguranţa investiţiilor, iar problemele legate de durabilitate, concurenţa pentru biomasă şi costurile ridicate acţionează drept constrângeri în introducerea în utilizare a biocombustibililor.
Biocombustibilii sunt consideraţi o alternativă la combustibilii fosili, obiectivul utilizării lor fiind de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor şi de a îmbunătăţi securitatea aprovizionării UE. În perioada 2014-2020, UE a alocat circa 430 de milioane de euro pentru proiecte de cercetare şi pentru promovarea biocombustibililor. Totuşi, trecerea de la cercetarea iniţială de laborator la faza de producţie durează cel puţin un deceniu. În plus, politica, legislaţia şi priorităţile UE privind biocombustibilii s-au schimbat adesea, ceea ce a făcut ca sectorul să devină mai puţin atractiv şi a avut un impact asupra deciziilor investitorilor.
„Biocombustibilii sunt meniţi să contribuie la atingerea obiectivelor de neutralitate climatică ale UE şi să consolideze suveranitatea energetică a acesteia. Ori, cu actuala sa politică în domeniul biocombustibililor, UE nu se îndreaptă într-o direcţie clară şi riscă să nu ajungă la destinaţie”, a declarat Nikolaos Milionis, membrul Curţii responsabil de acest audit.
Lipsa unei direcţii clare este o problemă pe care auditorii o semnalează în mod deosebit. În acest sens, Curtea de Conturi Europeană ia ca exemplu sectorul aviaţiei.
„Dat fiind că acest sector este dificil de electrificat, biocombustibilii avansaţi ar putea fi o opţiune bună în vederea decarbonizării. Noua legislaţie ReFuelEU în domeniul aviaţiei adoptată în 2023 a stabilit pentru 2030 un nivel-ţintă de 6% pentru combustibilii de aviaţie durabili – inclusiv biocombustibili, ceea ce înseamnă aproximativ 2,76 milioane de tone echivalent petrol. Or, în prezent, capacitatea de producţie potenţială a UE abia atinge o zecime din această cantitate. De asemenea, spre deosebire de Statele Unite, tot nu există o foaie de parcurs la nivelul UE care să arate cum să se accelereze producţia. Viitorul biocombustibililor în transportul rutier este de asemenea extrem de neclar. Miza puternică pe maşinile electrice, combinată cu planul de a înceta vânzarea de maşini noi alimentate cu benzină şi motorină până în 2035, ar putea însemna că biocombustibilii nu vor cunoaşte o utilizare la scară largă în viitor în transportul rutier în UE”, se arată în raport.
Auditorii atrag atenţia şi asupra a trei probleme majore cu care biocombustibilii se confruntă în mod concret: durabilitatea, disponibilitatea biomasei şi costurile.
Beneficiile pentru mediu ale biocombustibililor sunt adesea supraestimate. De exemplu, biocombustibilii obţinuţi din materii prime care necesită terenuri pentru culturi (şi deci pot implica defrişări) riscă să afecteze negativ biodiversitatea, solul şi apa. Acest lucru ridică, în mod inevitabil, întrebări etice cu privire la prioritatea relativă a alimentelor şi a combustibililor.
La rândul său, disponibilitatea biomasei limitează adoptarea biocombustibililor. Comisia Europeană se aştepta ca biocombustibilii să crească independenţa energetică. Or, în realitate, dependenţa de ţări terţe (de exemplu, importurile de ulei de gătit uzat din China, Regatul Unit, Malaezia şi Indonezia) a crescut vertiginos ca urmare a cererii tot mai mari de biomasă de-a lungul anilor. Adevărul este că sectorul biocombustibililor concurează cu alte sectoare pentru materiile prime, în special cu sectorul alimentar, dar şi cu cel al produselor cosmetice, al produselor farmaceutice şi al bioplasticelor.
În fine, dat fiind că sunt mai costisitori decât combustibilii fosili, biocombustibilii nu sunt încă viabili din punct de vedere economic şi, în momentul de faţă, certificatele de emisii sunt mai ieftine decât să se reducă emisiile de CO2 prin intermediul biocombustibililor, care nu sunt întotdeauna favorizaţi de politicile fiscale ale unor ţări din UE.
Toate acestea înseamnă că introducerea în utilizare a biocombustibililor avansaţi este mai lentă decât se preconiza. Conform cerinţelor, toate ţările din UE au impus furnizorilor de combustibil obligaţia de a asigura o pondere a energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor rutier şi feroviar de cel puţin 10 % până în 2020 şi de cel puţin 14% în toate sectoarele de transport până în 2030. Cu toate acestea, majoritatea ţărilor din UE nu şi-au atins obiectivele care trebuiau îndeplinite până în 2020, printre ele numărându-se Grecia, Polonia, România, Franţa, Spania, pentru a enumera doar câteva.
