Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat, miercuri, un acord de împrumut în valoare de 30,8 milioane de euro pentru construcția liniei de înaltă tensiune Bălți-Suceava, care va interconecta energetic cele două țări, potrivit Europa Liberă Moldova.
Pe lângă noua linie electrică aeriană Bălți-Suceava, va fi construită o stație electrică cu o capacitate de 400 kV la Bălți. O parte din bani va fi folosită pentru reabilitarea unor elemente de rețea de pe teritoriul Republicii Moldova, cum ar fi transformatoarele din stații.
„Construcția acestei interconexiuni între hotarele Republicii Moldova și România va fortifica securitatea energetică de pe ambele maluri”, a spus directoarea BERD în Moldova, Catarina Bjorlin Hansen.
Acest împrumut va acoperi 40% din valoarea totală a proiectului, de 77 de milioane de euro. Un credit de 30,8 milioane de euro va acorda Banca Europeană de Investiții, iar 15,4 milioane de euro – Uniunea Europeană, ca grant.
O altă linie electrică aeriană pentru interconectarea energetică dintre România și R. Moldova, Vulcănești-Chișinău, care va ocoli regiunea transnistreană, urmează să fie construită până în 2025. Deși proiectul a demarat în 2017, iar autoritățile anunțau că primii stâlpi ai liniei vor fi instalați în primăvara anului 2023, deocamdată, a fost construită și testată doar fundația.
„Mai este o linie pe care abia o trasăm pe hartă, în parteneriat cu România, care să facă o a treia conexiune dintre R. Moldova și România. Planificăm ca aceste trei linii să fie finalizate până la sfârșitul anului 2028”, a spus ministrul Energiei, Victor Parlicov, după semnarea acordului cu BERD.
Potrivit lui, obiectivul autorităților este ca, din anul 2029, rețeaua Republicii Moldova să fie integrată în piața energetică a Uniunii Europene.