
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Scopul principal al acestei reglementări este eliminarea dublei taxări a energiei stocate, un obstacol semnificativ în calea dezvoltării tehnologiilor de stocare – esențiale pentru echilibrarea sistemului energetic și integrarea producției din surse regenerabile, arată ANRE:
Ce prevede reglementarea:
- Scutirea de la plata tarifelor de transport (componenta de extragere), distribuție și serviciilor de sistem pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea;
- Scutirea de la plata certificatelor verzi;
- Introducerea de obligații clare de raportare a cantităților de energie stocate de către operatorii de rețea;
- Implementarea unei proceduri unitare, aplicabile deopotrivă operatorilor concesionari și neconcesionari.
“Important: Scutirea se aplică strict pentru energia înmagazinată și reintrodusă în rețea. Pentru consumul propriu al instalației de stocare, inclusiv pierderile tehnologice, tarifele de rețea rămân aplicabile”, mai arată ANRE.
George Niculescu, președintele ANRE, a declarat:”Nu putem construi un sistem energetic echilibrat și rezilient cu reguli care penalizează inovația. Prin această reglementare, transmitem un semnal clar investitorilor: România susține stocarea de energie, nu doar ca opțiune tehnologică, ci ca pilon al tranziției energetice.”
Ordinul ANRE vine în continuarea modificărilor aduse prin OUG nr. 134/2024 și contribuie la crearea unui cadru legislativ coerent și predictibil pentru dezvoltarea sectorului energetic.
Totalul puterii instalate în baterii este, acum, de 204 MW în România, cu o capacitate de 404 MWh, conform datelor Transelectrica valabile la începutul lunii iunie