Băsescu trimite traderii de energie în atenţia Comisiei Europene

Şeful statului a spus că nu a putut rezolva problema „băieţilor deştepţi” din energie şi a dat de înţeles că această problemă va intra în atenţia autorităţii de Concurenţă de la Bruxelles.

 

„România este departe de a fi un stat cu o puternică dependenţă de importurile de energie. Producem 100% necesarul de energie electrică, producem 75% din necesarul de gaze, producem aproape tot atât din necesarul de ţiţei. Dar problemele pe care avem sunt în altă zonă, şi anume în zona pieţelor funcţionale de energie, şi aici trebuie să dăm o atenţie deosebită liberalizării acestor pieţe, iar povestea celebrilor băieţi deştepţi este una căreia ca şef de de stat nu am reuşit să-i pun capăt, darămite cei care erau la niveluri mai jos”, a afirmat Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că problema va fi rezolvată în momentul în care va intra în zona de analiză a Directoratului General pentru Competiţie (organism al Comisiei Europene).

 

Potrivit ultimelor aproximări, Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, a piedut şi 200 de milioane de euro într-un an pentru că vinde energie traderilor privaţi, prin contracte pe termen lung, la preţuri mai mici decât cele de pe platforma OPCOM.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.