Banii din suprataxa aplicată companiilor petroliere vor merge la consumatorii vulnerabili

Sumele colectate din impozitarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere vor fi direcţionate către un fond special, prin care vor fi ajutaţi consumatorii vulnerabili din domeniul energiei, potrivit ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu.

„Până la finalul anului 2012, în cadrul unui grup interministerial, în consultare cu toţi operatorii economici din petrol şi gaze, vom elabora un pachet legislativ de măsuri fiscale în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor excepţionale în urma liberalizării preţului la gaze, impozite care vor merge într-un fond special şi se vor adresa consumatorilor vulnerabili. Aceştia vor fi definiţi prin Legea energiei, care se află în Parlament şi avem termen de adoptare în mai”, a declarat Chiţoiu vineri, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

El a anunţat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.

Executivul vizează şi majorarea redevenţelor din sectorul energetic, însă după anul 2015.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *