Badea, Hidroelectrica: Metodologia propusă de ANRE privind preţul energiei pentru populaţie nu respectă OUG 114

Metodologia propusă de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) privind stabilirea preţului energiei pentru populaţie nu respectă Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, întrucât îi discriminează pe producătorii care şi-au eficientizat activitatea, a declarat, joi, Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, citat de Agerpres.

Un proiect de ordin propus de ANRE prevede ca Hidroelectrica şi Nuclearelectrica să livreze către piaţa reglementată până la 65% din producţie, la un preţ cu 5% în plus faţă de costurile de producţie.

Aceasta în condiţiile în care OUG 114/2018 prevede că toţi consumatorii casnici vor primi energie electrică la preţ reglementat până în 2022.

Potrivit lui Badea, acest lucru afectează puternic compania pe care o conduce.

„E greu de spus acum cine pierde şi cine câştigă în urma OUG 114. În mod cert, aşa cum arată lucrurile, Hidroelectrica nu câştigă. Avem două scenarii: unul extrem de pesimist şi altul pesimist mediu”, a spus el.

Întrebat dacă, în opinia sa, consumatorii au de câştigat, el a răspuns: „Aceasta a fost ideea implementării OUG 114. Consumatorii finali – aici fac o paranteză: ar trebui foarte clar să ne îndreptăm spre zona de consumatori vulnerabili, să găsim soluţii – trebuie să câştige, altfel se denaturează tot sensul ordonanţei”.

El a subliniat faptul că metodologia propusă de ANRE nu respectă prevederile ordonanţei, în condiţiile în care creează discriminare între producători.

„Aşteptăm să vedem cum va fi transpusă ordonanţa. Practic, transpunerea ţine de ANRE. Există o metodologie în dezbatere publică. În opinia mea, este mult de lucru astfel încât să se transpună întru totul principiile din OUG 114 întrucât acolo scrie că este un efort pe care toţi producătorii trebuie să îl facă, nu doar unii. Sunt elemente care trebuie clarificate”, a susţinut Badea.

În opinia sa, cea mai mare provocare pentru acest an este modul în care se va stabili care este preţul reglementat al energiei.

„Acolo va fi de fapt impactul major. În funcţie de ce înseamnă acest preţ şi metodologia de calcul, atunci se vor vedea efectele. Suntem în fază de expectativă, dar trebuie să retragem planul de afaceri de pe ordinea de zi, pentru că evident că cifrele pe care le aveam prinse acolo pot să nu mai fie de actualitate”, a adăugat oficialul Hidroelectrica, în cadrul unei conferinţe organizate de banii.net.

El s-a referit la planul de investiţii de peste un miliard de euro pentru următorii cinci ani, anunţat de companie anul trecut.

„Acest plan era propus acţionarilor spre aprobare în această lună, dar ca urmare a modificărilor legislative l-am retras de pe ordinea de zi, pentru că impactul legislativ este destul de mare”, a mai spus directorul producătorului de energie.

Badea a subliniat şi faptul că Hidroelectrica va fi obligată să livreze până la 65% din producţia de energie la preţ reglementat nu către clienţii finali, ci către furnizorii lor. Aceştia sunt Enel, E.ON, CEZ şi Electrica.

„Atât noi, cât şi Nuclearelectrica, suntem cei mai afectaţi, pentru că doar pentru aceşti doi producători s-a impus obligaţia de a da până la 65%. Nu aş putea să dau cifre, pentru că nu ştim cum va arăta metodologia. Am spus punctele de vedere la ANRE, am spus ceea ce considerăm că nu este corect, ceea ce credem noi că nu respectă principiile unei economii de piaţă. Zona de producere este o zonă pur concurenţială”, a continuat Badea.

El a arătat că o astfel de metodologie va penaliza practic companiile care s-au eficientizat, în condiţiile în care, înainte de insolvenţă, energia produsă de Hidroelectrica nu era cea mai ieftină, iar compania a ajuns la aceste rezultate în urma unui proces riguros de reorganizare.

„Cumva se aşezaseră nişte lucruri. Avem o strategie energetică la care s-a lucrat mult, s-au definit nişte priorităţi şi este foarte important cum vom reuşi să ducem la îndeplinire ce scrie acolo. Taxa de 2% nu cred că este cea mai mare problemă pe care o putem avea. În cazul nostru, dacă ar fi să mergem pe un scenariu pesimist să dăm 65% din producţia de energie electrică la un preţ reglementat care din păcate la noi se calculează pe cost plus, cu alte cuvinte am fost penalizaţi prin această metodologie că ne-am făcut restructurarea internă, că ne-am eficientizat costurile, atunci este foarte posibil ca veniturile companiei să scadă foarte mult, profitabilitatea să scadă foarte mult şi chiar să există presiune pe cash-flow-ul companiei, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani”, a mai spus Badea.

Marţi, ANRE a emis un comunicat de presă potrivit căruia preţul energiei şi cel al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *