Azomureș, cel mai mare consumator de gaz din România, închide o secție pentru că nu mai are gaz

Combinatul chimic Azomureș Tîrgu Mureș, cel mai mare consumator individual de gaze din România a anunțat că a închis azi dimineață o secție, pentru că furnizorul său de gaz nu a putut furniza gazele la parametri. Oprirea a fost programată.

“În dimineața zilei de 1 octombrie, în jurul orei 8, vom începe procedurile tehnice de oprire a instalației Amoniac 4. Este vorba de o oprire programată cauzată de imposibilitatea unui furnizor extern de a asigura gazul metan la parametri optimi de funcționare ai instalației. Respectând toate măsurile de siguranță, procesul tehnic de oprire a instalației va dura aproximativ 8 ore, fără să existe vreun pericol pentru comunitatea locală și pentru mediul înconjurător. În anumite faze ale procedurii, conform specificațiilor industriei de profil, nivelul de zgomot ambiental poate fi mai ridicat pentru perioade scurte de timp. Estimăm că instalația va fi oprită aproximativ 30 de zile. Autoritățile ce au competențe în acest domeniu au fost informate. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat în timpul procesului de oprire. Vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată în postare.

Furnizorul tradițional de gaze al Azomureș este Petrom dar, potrivit unor surse din piață, recent, producătorul de îngrășăminte a ales și alt furnizor, astfel că acum compania petrolieră livrează acum doar jumătate din necesarul de gaz al combinatului chimic.

Potrivit Profit.ro, problema ar veni de la un trader de gaze, AIK Energy.

„Azomureș nu a făcut public numele furnizorului extern respectiv, însă, ținând cont de poziția geografică a combinatului și de faptul că prin Medieșul Aurit nu se importă niciun metru cub de gaz, rezultă că furnizorul este unul care aducea gaz pe ruta maghiară. Potrivit unor surse din piață, Azomureș nu are contract direct cu un trader precum AIK Energy, care are rezervate capacități pe ruta maghiară, ci cu un furnizor care, la rândul său, are contract semnat cu un astfel de trader pentru furnizare gaze de import. (…)

Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei de trading nu au răspuns întrebării dacă AIK este furnizorul extern la care se referă Azomureș. Surse din piață spun că nu este, într-adevăr, direct vorba de AIK Energy, ci de un furnizor client al AIK Energy care are semnat contract cu Azomureș și care nu a furnizat gazele necesare funcționării instalației Amoniac 4”, scrie Profit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *