Avertisment CEZ: Dacă preţurile nu cresc, România va ajunge să importe electricitate

Avertisment CEZ: Dacă preţurile nu cresc, România va ajunge să importe electricitate

Menţinerea preţurilor de vânzare a electricităţii va determina reducerea investiţiilor, în absenţa cărora România va fi obligată să importe energie, a declarat, marţi, Adrian Borotea, corporate affairs manager în grupul ceh CEZ.

„Dacă preţurile energiei nu vor creşte la consumatorul final nu vom avea investiţii. Multe unităţi de producţie vor ieşi din piaţă, din motive de mediu, şi va trebui să importăm energie”, a afirmat Borotea la seminarul ZF Power Summit, organizat de Ziarul Financiar, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, una dintre primele măsuri care ar trebui luate de către Ministerul Economiei este majorarea preţului energiei electrice.

„Anul 2012 nu este un an bun de creştere a tarifelor, este an electoral. Sigur, au fost ani buni în care nu s-au făcut lucruri. Nu trebuie să dublăm tarifele, dar nici nu putem să le lăsăm pe loc. Nu poţi condamna furnizorii clienţilor finali la faliment. Energia nu mai poate fi creditorul industriei, lucru care s-a întâmplat timp de câţiva ani. Suportabilitatea jucătorilor din piaţa energiei e apropape de capăt” , a continuat el.

Potrivit lui Borotea, dacă România ar trebui să importe energie pentru a-şi asigura consumul la nivel naţional nu va putea face acest lucru decât pentru o perioadă scurtă de timp, întrucât capacităţile de import sunt mici, de 10%-15%.

Citeşte mai mult pe Mediafax

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *