Modificările propuse în domeniul legislației cu impact asupra vânzărilor de terenuri agricole nu țin cont de interesul României în atragerea de investiții în domeniul energiei curate, iar adoptarea lor în forma actuală ar împiedica dezvoltarea de proiecte energetice regenerabile, se arată într-un comunicat comun al Asociației Române pentru Energie Eoliană (Romanian Wind Energy Association – RWEA) și Organizația Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din România – PATRES.
Cele două Asociații, cele mai importante din sectorul regenerabilelor, semnalează că este pusă în pericol atragerea de fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, cu impact asupra securității energetice și competitivității economice.
“Companiile membre ale RWEA și PATRES solicită reexaminarea Proiectului de lege (PL-x 336/2018) în Parlament pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
În cazul promulgării Proiectului de lege în forma sa actuală, adoptată în Parlament, activitatea investitorilor din industria regenerabilă va fi grav perturbată, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a achiziționa sau de a securiza în orice alt mod legal terenuri situate în extravilan în vederea dezvoltării de proiecte energetice”, se arată în comunicat.
Proiectul de lege la care fac referire cele două asociații prevede o serie de restricții pentru cumpărarea terenurilor agricole. Astfel, primii care vor putea cumpăra un teren agricol scos la vânzare sunt chiar rudele vânzatorului, iar dacă acestea nu vor, atunci cei care au terenuri învecinate cu terenul scos la vânzare sau arendașii care lucrează pe terenul respectiv. Destinația terenului nu poate fi modificată, deci terenul nu poate fi folosit decât pentru agricultură.
„Mai mult, România riscă să fie în imposibilitatea de a respecta țintele asumate față de Instituțiile Europene, aplicarea legii urmând să determine o reținere a investitorilor sau chiar imposibilitatea acestora de a investi în capacități noi de producere de energie regenerabilă în exercițiul investițional 2020-2030. Intrarea în vigoare a acestei legi va avea ca principală consecință negativă pierderea (din nou) a încrederii investitorilor din industria energiei regenerabile în cadrul legislativ și în puterea legislativă a statului român”, se arată în comunicat.
România a anunțat o țintă de energie regenerabilă în consumul final de energie de 30,7% în anul 2030, conform Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) al autorităților române, țara având nevoie de mai mult de 7 GW de noi capacități regenerabile, parte a unor investiții de peste 22 miliarde de Euro în sectorul energetic. În acest sens, România este unul din statele membre cele mai avantajate de Green Deal, având la dispoziție peste 6 miliarde Euro prin Fondul de Modernizare, mai mult de un miliard de Euro prin Fondul de Tranziție Justă, pe lângă sumele dedicate investițiilor în tranziția energetică cuprinse în planul de redresare economică NextGeneration EU și investițiilor private.
RWEA și PATRES consideră că intrarea în vigoare a Proiectului de lege în forma actuală ar aduce un impact negativ asupra reluării investițiilor in sectorul energetic din România într-o perioada în care relansarea economică este primordială, în condițiile în care – prin PNIESC- România și-a asumat un plan bine stabilit de investiții în noi capacități de producție. În plus, lipsa investițiilor în noi capacități competitive de generare a energiei își va extinde impactul negativ asupra securității energetice a României și a prețului plătit de consumatorul final, având în vedere parcul de generare din surse convenționale deja îmbătrânit și situația actuală în care România este un importator net de energie conform datelor oficiale furnizate de autorități.
“Ne exprimăm speranța că, urmare a demersurilor RWEA și PATRES, precum și a altor asociații din sectorul energetic, această lege nu va fi aplicabilă în forma adoptată în Parlament”, spun reprezentanții celor două asociații.
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) participă din anul 2008, în mod activ și constructiv, la procesul de transformare a pieței energetice românești. Reprezentăm o industrie cu 3000 MW de energie eoliană instalați în România de companii precum CEZ, Enel, EDP, Engie, Vestas, cu dezvoltatori de noi capacități de energie și furnizori de servicii conexe.
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES are în componență peste 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de 1.800 MW, ce reprezintă invesțitii în sectorul energetic din România de aproximativ 2,7 miliarde de Euro.