Grupul românesc Adrem, care era cel mai mai important acționar al Bioenergy Suecava, a renunțat în final la participația în cadrul companiei, care a ajuns, indirect, în portofoliul băncii austriece Raiffeisen, care finanțase anterior proiectul.
Adrem Invest a ieșit din acționariatul centralei pe biomasă de la Suceava, construită în deceniul trecut, iar cel mai mare acționar este acum un vehicul controlat de banca austriacă Raffeisen, a spus ieri Corneliu Bodea, unul dintre acționarii și fondatorii Adrem.
Bodea a explicat că Raiffeisen a ajuns acționar pentru că în final s-a operaționalizat înțelegerea prin care, în cazul în care banca, ce a finanțat inițal o parte din proiect, nu își primește banii înapoi, devine acționar, pentru că împrumutul initial a fost garantat cu acțiuni.
“Uitându-ne în urmă, putem spune că a fost o investiție greșită, deși și azi acolo se produce cea mai ieftină gigacalorie din deșeuri din România”, a explicat Bodea.
“A fost o gaură neagră de la început, întâi din cauza rețelei de transport și distribuție a agentului termic, care a dat faliment după ce am făcut centrala. Apoi a venit o schimbare a legislației referioare la certiicatele verzi pentru biomasă, care era folosită și de noi, dar și de nișe firme austriece care făceau conglomerate (Schweighofer, care a și fost acționar la centrală, dar și-a vândut între timp participația). S-a apreciat că influența nostră în stabilirea prețului materiei prime era foarte mare, deci noi prin achiziția de deșeuri creșteam prețul deșeurilor, și printr-un ordin al ministrului Mediului, s-a decis să nu se mai acorde certificate verzi pentru 60% din deșeurile folosite de noi”, a spus Bodea.
El a explicat că proiectul, la care Adrem avea 49%, iar restul era deținut de Schweighofer și partereul inițial austriac cu care a fost construită, a intrat în “distress financiar” din această cauză, după care a avut loc o restructurare, “ceilalți acționari au fost destul de agresivi cu noi”, iar în final, după ce a plătit o parte din credit, a încheiat cu Raiffiesen un acord, prin care banca a preluat pachetul de acțiuni.
Holzindustrie Schweighofer ieșise din acționariatul centralei în 2019.
Potrivit datelor Termene.ro, Bioenergy Suecava este deținută acum 99% de RZ RUMANIEN BETEILIGUNGS Gmbh.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 128 de milioane de lei și o pierdere de 28 de milioane de lei. Invetiția în centrala de la Suceava a fost de 96 de milioane de euro. Centrala de cogenerare, cu o capacitate de 30 MW electrici și 120 MW termici, a fost, la momentul în care a fot construită, cea mai mare unitate de acest fel din Europa.
Ar fi timpul de spus pe înțelesul tuturor,nu doar al inițiaților! Adică o reacție sine ira et studio,egală și de sens contrar a ceea ce UE prin Austria ne face! Pe toate laturile și de către tiți românii,altfel din semicolonie devenim colonie cu guvernator!