Austria vrea să majoreze taxa de solidaritate pentru companiile din sectorul de petrol și gaze. Vizată este inclusiv OMV

Austria intenționează să ajusteze impozitul pe profitul excepțional al companiilor de petrol și gaze, astfel încât acesta să fie aplicat la niveluri mai mici de profit, ca parte a eforturilor de a limita nemulțumirea publică față de creșterea profiturilor companiillor într-o perioadă în care costul vieții crește, arată Bloomberg..

Impozitul, care preia la stat 40% din venitul net suplimentar realizat, se va aplica profiturilor care depășesc cu peste 10% o medie de dinaintea crizei din perioada anilor 2018-2021, față de pragul de 20% în vigoare până acum, a precizat guvernul de la Viena într-o declarație făcută sâmbătă târziu.

„Nu este acceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma crizei în condițiile în care clienții sunt bombardați cu facturi îngrozitoare”, a declarat cancelarul Karl Nehammer în comunicat.

Anunțul vine în contextul în care partidele de opoziție au plasat creșterea ratelor dobânzilor și inflația ridicată în centrul agendei lor politice cu aproape un an înainte de alegerile generale din Austria.

Guvernul și un grup de lobby al băncilor au anunțat săptămâna trecută unele concesii pentru gospodăriile afectate de creșterea ratelor la creditele ipotecare. Cea mai recentă măsură luată în privința companiilor producătoare de combustibili fosili urmează unei înăspriri similare pentru producătorii de energie electrice , care trebuie să contribuie cu 90% din profiturile considerate excesive.

Compania energetică OMV AG a plătit o contribuție fiscală de aproximativ 90 de milioane de euro pentru șase luni în 2022, după introducerea taxei.

Este vorba de fapt despre celebra taxă de solidaritate, care a fost cerută de Comisia Europeană și care se aplică pe profiturile excepționale din sectorul de petrol și gaze. În România, după mai multe modificări ale acestei taxe, Guvernul a colectat circa 3 miliarde de lei (600 mil. euro), în majoritate de la OMV Petrom, Romgaz și Rompetrol Rafinare, pentru anul 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *