Au început “Zilele Carierei în Industria Energetică”, la Universitatea Politehnica București, eveniment aflat la a doua ediție

Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE, în parteneriat cu Facultatea de Energetică din  cadrul Universității de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București, organizează în perioada 23- 28 octombrie 2023, a doua ediție a evenimentului “Zilele Carierei în Industria Energetică”.

Evenimentul se desfășoară în Facultatea de Energetică, iar laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte  găzduiește, într-o notă neconvențională, prezentări și conferințe tehnice. Atmosfera vibrantă și  pasiunea emanată de echipa de organizare sunt resurse indispensabile pentru orice tânăr  energetician dornic să exploreze lumea acestei industrii.

Evenimentul “Zilele Carierei în Industria Energetică” a debutat ieri cu o deschidere inedită, ce a avut  reprezentanți din patru asociații importante din domeniul energetic. În partea a doua a zilei de ieri,  organizatorii au fost interfața dintre mediul academic și mediul economic, astfel evenimentul a  reunit reprezentanți ai mai multor facultăți de top din țară cu profil tehnic și ai companiilor  consacrate în industria energetică.

Companii de renume în energetică românească vor fi alături de participanți acestei ediții: operatorul  de transport de energie, producători și distribuitori de energie, dezvoltatori de tehnologie,  producători romani de echipamente electrice dar și companii multinaționale în sectorul energetic.

Acestea vor susține prezentări, care vor include informații despre companie și cultura  organizațională, despre programe de practică/internship, oportunități de angajare și nu în ultimul  rând, vor răspunde curiozităților tinerilor energeticieni. Prezentările vor fi susținute în zilele de marți  și miercuri în locația deja consacrată a Facultății de Energetică, Laboratorul de Tehnica Tensiunilor  Înalte, iar în paralel cu acestea, participanții evenimentului se vor bucura de prezența companiilor și  la standurile amenajate în holul principal al Facultății de Energetică.

În cadrul acestui eveniment, Facultatea de Energetică va fi gazda Evenimentului “Conferința  Internațională Energie și Mediu” în zilele de joi și vineri, 26-27 octombrie, unde specialiștii din  domeniu vor susține lucrări științifice despre noile descoperiri din  energetică. Totodată, vor fi  înglobate și conferințe tehnice cu teme de interes din industrie, precum: Energia regenerabilă –  riscuri și beneficii pentru prosumatori și sistemul energetic, Digitalizarea în sectorul energetic, Securitatea energetică și reziliența, prezentări ce vor fi susținute de partenerii acestui eveniment  pentru studenții și pasionații de energie.

După cum am obișnuit participanții evenimentelor de carieră, nu va lipsi nici vizita tehnică ce este  destinată să închidă programul celor 6 zile de eveniment într-o notă relaxantă. Anul aceasta vizita  tehnica va avea loc la o stație electrică de transformare din București (Enel) si o Centrala Electrică  Fotovoltaică, unde peste 50 de participanți ai evenimentului vor avea ocazia să interacționeze cu  specialiști din domeniu, chiar în mijlocul instalațiilor energetice.

Partenerii evenimentului:

Companii partenere: Nuclearelectrica, Transelectrica, Eximprod, Schneider Electric, Distribuție  Energie Electrică România, Adrem, Engie,  Rompetrol, Volt, Enel, Hidroelectrica, RomCapital Invest

Asociații partenere: HENRO, RWEA, RPIA, IEEE Young Professionals Romania, FPPG, ASFE, Cigre, BCM  Solution

Parteneri Media – energynomics, InvesTenergy, Bursa, Focus Energetic, News Energy, e-nergia,  EM360, Financial Intelligence

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *