
Exporturile de ţiţei ale Kazahstanului prin principalul său oleoduct, Caspian Pipeline Consortium (CPC), ar putea scădea cu 30% în următoarele până la două luni din cauza avariilor provocate de un atac ucrainean cu drone, a anunţat marţi operatorul rus de stat al oleoductului, transmit Reuters şi AFP, preluate de Reuters.
Atacul de luni a avut loc cu o zi înainte de întâlnirea dintre înalţi oficiali americani şi ruşi pentru primele discuţii privind încheierea războiului în Ucraina, şi pe care Kievul şi aliaţii săi europeni le-au privit cu îngrijorare de pe margine.
Cel puţin şapte drone încărcate cu explozivi şi şrapnel au atacat staţia Kropotkinskaia a oleoductului CPC în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, provocând ‘avarii serioase’, a transmis operatorul Transneft.
Ruta prin Rusia transportă spre pieţele mondiale petrol brut din Kazahstan, unde este pompat de un grup de firme globale, inclusiv marile companii americane Chevron şi Exxon Mobil.
Oleoductul transportă circa 80% din exporturile de ţiţei ale Kazahstanului şi reprezintă aproximativ 1% din oferta mondială.
‘Potrivit experţilor CPC, consecinţele acestor lovituri vor fi eliminate în termen de 1,5 până la 2 luni, ceea ce poate duce la o scădere cu circa 30% a ţiţeiului pompat din Kazakhstan’, a indicat Transneft.
Potrivit calculelor Reuters, o scădere de 30% ar putea echivala cu 380.000 de barili pe zi.
Preţurile de referinţă ale ţiţeiului petrolului au crescut cu aproape 1% înainte de a scădea marţi la peste 75 de dolari per baril. Preşedintele american Donald Trump le-a cerut în mod repetat producătorilor de petrol să ajute la scăderea preţurilor, argumentând ca preţurile de 80 de dolari per baril sunt prea mari pentru consumatori.
Rusia a declarat că atacul împotriva celei mai mari staţii de pompare a oleoductului a fost unul sfidător şi provocator.
‘O lovitură împotriva unui consorţiu petrolier ar putea opri pomparea ţiţeiului, dezechilibra piaţa, creşte vârfurile de preţuri la ţiţei şi cauza daune directe companiilor americane’, a spus Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei.
Potrivit lui, atacul împotriva unui oleoduct deţinut parţial de companii americane este o lovitură împotriva lui Trump, care încearcă să scadă preţurile la ţiţei, şi că rămâne de văzut cum va reacţiona preşedintele SUA.
Alţi acţionari ai CPC sunt statul rus, compania rusă Lukoil şi compania kazahă de stat KazMunayGas.
Statul Major general al armatei ucrainene a comunicat că a atacat infrastructura de combustibili şi energetică a Rusiei, inclusiv staţia de pompare a CPC şi rafinăria Ilski din apropiere, şi că astfel de operaţiuni vor continua.
Într-un comunicat, CPC a transmis că specialiştii au făcut o evaluare a pagubelor la staţia Kropotkinskaia şi că oleoductul continuă să funcţioneze, pompând ţiţei spre tancurile petroliere care aşteaptă în Marea Neagră, însă la niveluri reduse, prin ocolirea staţiei avariate.
Oleoductul, cu o lungime de 1.500 km, a transportat 63 milioane de tone metrice de ţiţei CPC Blend în 2024, pompat de la vastul câmp petrolifer Tengiz din Kazahstan, de pe litoralul nord-estic al Mării Caspice, şi de la producători ruşi