Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice începe o campanie de împădurire, de ziua Europei

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice (AECSC) lansează mâine, de ziua Europei, campania de plantat copaci “Plantăm pentru un viitor curat!” care își propune, în anii următori, plantarea a minim 100.000 de arbori în România și Republica Moldova, arată AECSC pe pagina sa de facebook.

Ca omagiu adus adus zilei Europei, Asociația va planta primii 70 de copaci din campanie, în două zone din Județul Ilfov, pe data de 9 mai. Plantarea celor 70 de copaci simbolizează numărul anilor împliniți de la semnarea tratatului care se află la originea Uniunii Europene de astăzi.

“Cu ocazia Zilei Europei, asociația noastră lansează acest program ca o contribuție la eforturile UE de salvare și conservare a Planetei.

Folosim acest prilej pentru a cere Uniunii Europene impunerea de tințe naționale anuale de reîmpăduriri pe cap de locuitor. Eforturile UE nu trebuie concentrate exclusiv pe reducerea activităților economice ce produc gaze cu efect de seră, ci și pe protejarea pădurilor și încurajarea reîmpăduririlor”, a spus Răzvan Nicolescu, Președinte al AECSC și Ambasador Onorific al Pactului Climatic European.

Răzvan Nicolescu,, fost ministru al Energiei, și fost partener Deloitte, înființat Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice în luna martie. ONG-ul „își propune să ajute la o tranziție regională inteligentă către o economie sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *