Intrată mai demult într-o criză energetică amplificată dureros de invzaia rusă asupra Ucrainei cu efectele sale asupra creșterii costului vieții, Europa își caută acum resursele în zona caspică. Rușii par a nu sta însă deoparte.
Câteva dintre fotele “stanuri” sovietice au ajuns să fie curtate asiduu de oficialii europeni, în încercarea continentului de a-și asigura resursele energetice pe care Rusia le are din abundență, dar la care UE vrea să renunțe – complet, spune Bruxelles-ul – până cel mai târziu la sfârșitul deceniului.
Petrolul
În 7 noiembrie, Președintele Comisiei Europe, Ursula von der Leyen, și Alikhan Smailov, prim-ministrul Kazahstanului, au semnat în Egipt un memorandum de înțelegere prin care se stabilește un parteneriat între UE și Kazahstan.
Acordul are ca scop asigurarea dezvoltării unei aprovizionări sigure și durabile cu materii prime, energie și cu produse rafinate. Kazahstanul este unul dintre marii exportatori de țiței ai lumii, și exceptând Rusia, este cel mai mare situat aproape de granița Uniunii. Țițeiul, extras din câmpurile din Asia Centrală și din Marea Caspică ajunge prin mai multe conducte în estul Mării Negre și al Meditaranei. De asemenea, țara, care este și cel mai mare producător de uraniu, s-a lăudat de-a lungul timpului că are în subsol toate elementele din celebul tabel al lui Mendeleev.
Deocamdată, de la kazahi e nevoie mai ales de petrol. Tot mai multe țări europene vor cât mai mult și, deja două treimi din exporturile fostei republici sovietice ajung în Europa – 53 de milioane de tone în 2021, echivalentul a de cinci ori consumul României. În România, acolo unde, prin Rompetrol, compania națională kazahă deține rafinăria Petromidia, țițeiul kazah este prima sursă de import. La fel, carburanții produși aici asigură cote importante și din piețele Moldovei și Bulgariei. Total și Eni, două mari companii europene care exploatează în comun cu firma națională din Kazahstan câmpuri petroliere, încearcă să mărească livrările, inclusiv prin noi rute de transport alternative, care să mai evite Marea Neagră. Ungurii de la MOL, care sunt acționari la una dintre conducte, ar vrea și ei țiței kazah ajuns pe continent în Croația, dependenți fiind de cel rusesc pe conductă, iar plonezii de la PKN au fost foarte aproape de un acord cu kazahii de livrare de țiței pe termen lung, care în final nu s-a mai finalizat cu ei, ci cu gigantul saudit Aramco.
Gazul
Și mai important decât petrolul este gazul. În contextul efectelor războului dus de Rusia în Ucraina și al consecințelor lui – soldat inclusiv cu avarierea iremediabilă (până acum) a gazoductelor Nord Stream, și al dorinței Europei de a renunța complet la Rusia, până mai ieri cel mai important furnizor extern, UE caută disperată noi surse.
Și, la fel, alături de transporturile de gaz lichefiat – pentru care nu sunt suficiente terminale, dar se constriesc, o sursă la îndemână este tot o fostă republică sovietică, Azerbaidjanul. În iulie 2022, Comisia Europeană semna un memorandum de înţelegere cu Azerbaidjan, “un partener cheie în eforturile noastre de a ne îndepărta de combustibilii fosili ruşi”, spunea chiar Ursula von der Leyen
„Ne îndreptăm către furnizori de energie mai fiabili. Azerbaidjan este unul dintre ei. Azerbaidjan crește deja furnizarea de gaze naturale către UE pentru 2022 cu un procent preconizat de 50% față de 2021. Obiectivul nostru este mai mult decât dublul livrărilor de anul trecut până în 2027. Acest nou capitol în cooperarea noastră energetică cu Azerbaidjan va pune bazele unui parteneriat pe termen lung, nu doar pe gaze naturale, ci și pe regenerabile. Diversificarea rezervelor noastre de energie și mărirea regenerabilelor sunt piloni cruciali ai REPowerEU, planul nostru de a elimina rapid combustibilii fosili ruși. Azerbaidjan este un partener cheie în acest efort”, informa Comisia Europeană atunci.
Azerbaidjanul a dezvoltat deja ceea ce în final va deveni cel mai mare și complex zăcământ de gaze naturale din lume – Shah Deniz. O parte din gaz curge deja spre Europa, via Turcia, prin conducta transanatoliană TANAP, de unde, prin coducta TAP, ajunge în Grecia și apoi în Italia. Din Grecia, prin noul gazoduct IGB finanțat parțial din fonduri europene, gazul azer ajunge în Bulgaria, cu posibilități de a merge mai departe în România, Moldova, Ungaria și Slovacia. Toate statele UE implicte vor creșterea livrărilor de gaze azere prin conductele existente.
Planul UE este de a ajunge să importe 20 de miliarde de metri cubi de gaz azer în 2027 – undeva spre dublul consumului anual al României. De aceea, la anul va începe dublarea capacității conductei TAP.
Și nu vorbim doar despre asta. Azerii de la compania națională SOCAR au semnat luna trecută un acord cu firma omologă din România, Romgaz, pentru a aduce gaze caspice lichefiate prin Marea Neagră, via Georgia, până la un viitor terminal de LNG care se va costrui la Constanța. De unde, regaizeificat fiind, gazul să ajungă prin conductele actuale, prin Ungaria, spre Europa centrală.
Energia regenerabilă și hidrogenul
În ciuda războului din Ucraina, UE nu renunță la planul său de decarbonare, care ar urma să facă Europa primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor (celebrul net zero) până în 2050. Planul era de a se renunța la tot cărbunele și presupunea inițial ca tranziția să se facă, acolo unde se poate, folosind o vreme gazul – care are emisii de CO2 la jumătate, în special în producția de energie electrică. Evident, diminuarea drastică a livrărilor rusești a schimbat lucrurile, iar în aceasă iarnă Europa “arde” cât cărbune poate și a mai amânat oprirea programată a unor grupuri nucleare, confruntată fiind cu o criză energetică fără precedent. Dar planul, susținut și de noua strategie “RePower EU”, nu s-a schimbat fundamental. Și, și aici Asia Centrală și nu numai ea pare a avea ceva de spus.
„Pe lângă extinderea Coridorului Sudic de Gaze (cel despre care ați citit mai sus – n.red.), vom dezvolta și un coridor de energie verde care să conecteze Azerbaidjanul cu Europa. Există două modalități eficiente de a realiza această inițiativă: prin partea continentală a Azerbaidjanului, coridorul Zangazur și Nakhcivan din Azerbaidjan spre Turcia și Europa, precum și prin cablul submarin al Mării Negre prin Georgia, România și Ungaria”, a spus recent Elnur Soltanov, ministrul adjunct al Energiei din Azerbaidjan.
Azerii spun că au un mare potențial de generare de energie regenerabilă. Cablul submarin de transport pe sub Marea Neagră, o idee mai veche a României, dar care voia să se conecteze doar cu Turcia, este proiectat acum să traverseze Marea Neagră de la est, din Georgia, la vest, în România. În total 1.195 kilometri (dintre care 1,100 km pe sub apă) la o capacitate de 1.000 MW, inclusiv cu o conexiune digitală pentru comunicații.
În august, operatorul sistemul energetic georgian GSE a confirmat „cooperarea activă” cu omologul său din România, Transelectrica, și cu „ministerele relevante din România, Armenia și Azerbaidjan”.
Imediat, proiectul a stârnit interesul Ungariei. “Ungaria se va alătura unui proiect la scară largă de transport de energie electrică verde din Azerbaidjan către țară și pe piața europeană (…) Azerbaidjanul are un potențial semnificativ neexploatat pentru energie regenerabilă (…) Am convenit că Ungaria se va alătura acestui plan de anvergură, deoarece proiectul ar putea primi sprijin UE numai dacă există participarea a cel puțin două state membre ale UE. Astfel, electricitatea verde poate fi transportată în țara noastră, și o putem folosi și transporta mai departe către piața europeană”, spunea în august ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó.
Mai mult, Serbia, aliat tradițional al Rusiei în Europa și țară în care industria energetică este controlată practic de Gazprom, cere și ea proiectul: “Lucrăm la crearea unei interconexiuni între Serbia şi Bulgaria, pentru a putea cumpăra cantităţi semnificative de la prietenii noştri din Baku. Am abordat de asemenea transportul electricităţii şi vom discuta cu partenerii europeni despre conexiuni, fiind vorba despre un cablu prin Marea Neagră ce ne-ar asigura securitatea energetică”, a spus preşedintele sârb Aleksandar Vucic după o întrevedere la Belgrad cu omologul său azer Ilham Aliev, luna trecută.
Dincolo de energie electrică, UE caută să se alimenteze și cu hidrogen, considerat o parte din soluția energetică a viitorului, din Asia Centrală. În acest sens, acordul cu Kazahstanul se referă și la hidrogenul regenerabil. Deja, lucrurile încep să se miște. Compania franceză Air Liquide, unul dintre liderii globali în sectorul gaxelor industriale, a semnat deja contracte de 100 de milioane de euro în Kazahstan pentru proiecte “curate” în industria de petrol și gaze, care vizează inclusiv o fabrică de hidrogen, după o vizită a președintelui francez Macron în Kazahstan.
Kazahstanul intenţionează să înceapă să producă hidrogen verde prin intermediul unui proiect gigantic de 50 miliarde de dolari până la sfârşitul deceniului și să-l exporte spre Europa. În acest sens, Svevind Energy Group, companie cu un portofoliu impresionant de proiecte eoliene din Europa (aprope 1.200 de turbine puse sau în curs de amplasare), a semnat un acord cu guvernul kazah pentru construcţia unei fabrici uriașe de hidrogen, unde se vor putea produce până la două milioane de tone de hidrogen verde pe an, adică o cincime din tot necesarul de import al UE la orizontul anului 2030.
Rușii nu stau degeaba
Evident, toate aceste încercări ale Occidentului de a-și asigura resurse energetice dintr-o zonă aflată în proximitatea Rusiei, foste republici sovietice în care de fapt rușii vor să-și mențină influența, lovesc în interesele Moscovei. De aceea, rușii nu au stat degeaba. Chiar luna trecută Gazprom a început să furnizeze gaze companiei de gaze de stat din Azerbaidjan SOCAR, în baza unui acord valabil până în martie 2023.
SOCAR a anunțat, după semnarea acordului, că a cooperat de mult timp cu Gazprom și că cele două companii „încearcă să-și optimizeze infrastructura prin organizarea schimbului reciproc al fluxurilor de gaze”. Desigur, putem înțelege că mica dar bogata țară caspică, ce ar urma să livreze cât mai multe gaze Europei, ar avea nevoie de cele rusești pentru a-și mai asigura din propriul consum. Dar tot așa, putem specula că Rusia încearcă să vândă Europei din propriul gaz, e drept, mult mai puțin, folosind Azerbaidjanul, cu care UE are deja înțelegeri, ca un fel de “proxy”?
sursă foto: https://caspiannews.com
Articolul a fost realizat cu sprijinul Centrului GlobalFocus, în cadrul unui proiect susținut de European Climate Initiative/ EUKI
