Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul armistiţiu energetic cu Rusia anunţat anterior de omologul său american, Donald Trump, dar s-a declarat gata să-l accepte dacă Moscova face la fel, informează AFP şi Reuters.

„Anunţul acestui armistiţiu a fost o noutate pentru mine. Dar dacă ruşii sunt de acord cu un armistiţiu energetic, Ucraina va fi şi ea de acord”, a declarat liderul ucrainean, potrivit jurnalistului Axios Barak Ravid, care a publicat aceste remarci pe platforma X.

„Dacă preşedintele Trump l-a negociat cu Putin (preşedintele rus Vladimir Putin – n.r.), spuneţi-ne când va intra în vigoare acest armistiţiu: suntem pregătiţi şi îl vom accepta”, a adăugat preşedintele ucrainean, conform aceleiaşi surse.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurii energetice a celeilalte părţi, informează AFP şi Reuters.

„Cu efect imediat, există un ARMISTIŢIU ENERGETIC în războiul dintre Rusia şi Ucraina. Ambele părţi au căzut de acord. Nu-l încălcaţi! Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni. Preşedintele DONALD J. TRUMP”, a scris el pe reţeaua sa Truth Social, fără a oferi detalii suplimentare.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google