Armata rusă a preluat centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina. A avut loc un incendiu, echipamentele esențiale nu au fost afectate

Forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile locale, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Personalul operaţional monitorizează situaţia de la reactoarele centralei”, au informat pe social media autorităţile locale. Acestea au adăugat că eforturile depuse au ca obiectiv asigurarea faptului că operaţiunile sunt în conformitate cu cerinţele de securitate.

Ucraina a anunţat că forţele ruse au atacat centrala în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrală. Ulterior, echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că reuşit să stingă incendiul la ora locală 06:20

Echipament esenţial de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina nu este afectat după incendiul provocat acolo de bombardamentele ruse, iar nivelul radiaţiilor este neschimbat, a anunţat vineri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care a citat autorităţile locale de reglementare în domeniul nuclear

AIEA a adăugat că Ucraina a anunţat că uzina, situată în sud-estul ţării, a fost bombardată în timpul nopţii.

„Autoritatea ucraineană de reglementare a anunţat că un incendiu la sit nu a afectat echipament ‘esenţial’ şi că personalul centralei ia măsuri de atenuare. Nu au fost raportate schimbări în nivelul de radiaţii la centrală”, a menţionat AIEA.

Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu o putere instalată de 5.700 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *