Preşedintele argentinian a anunţat decizia de naţionalizare a YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, controlat de compania spaniolă Repsol. Spaniolii au anunţat că vor cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari.
Preşedintele argentinian Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, preluând participaţia majoritară deţinută de grupul spaniol Repsol, după dispute între administraţie şi companie privind scăderea producţiei şi programul de investiţii.
Argentina acuză compania că nu şi-a respectat angajamentele legate de forajul de petrol din această ţară. Guvernatorii din 16 provincii din Argentina au revocat în ultimele săptămâni concesiunile petroliere deţinute de Repsol-YPF.
După anunţul referitor la naţionalizare, acţiunile Repsol s-au prăbuşit marţi dimineaţa la Madrid cu până la 9%, cea mai puternică scădere din ultimii trei ani.
Guvernul spaniol a anunţat marţi că va lua „măsuri decizive” împotriva Argentinei în următoarele zile.”Guvernul spaniol pregăteşte măsuri care vor fi anunţate în următoarele zile. Acestea vor fi clare şi decisive”, a spus ministrul spaniol al Industriei, Jose Manuel Soria. La rândul lor, oficialii Repsol au anunţat că vor cere, la o instanţă internaţională, daune de cel puţin 10 miliarde de dolari.
Repsol deţinea 57,4% din acţiunile YPF. Divizia argentiniană a generat anul trecut 21% din profitul Repsol şi a reprezentat destinaţia a 34% din bugetul de investiţii al grupului, mai arată Repsol.