Arabia Saudită a anulat planurile privind cotarea la bursă a grupului petrolier Aramco, considerată a fi cel mai mare IPO din istorie, au declarat miercuri pentru Reuters patru surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
Consilierii financiari care pregăteau această listare au fost concediaţi, în condiţiile în care Arabia Saudită şi-a mutat atenţia spre achiziţionarea unei participaţii strategice la grupul petrochimic local Saudi Basic Industries Corp (Sabic), au declarat două dintre surse.
„Decizia de a anula IPO-ul a fost luată în urmă cu ceva vreme, dar nimeni nu vrea să dezvăluie acest lucru astfel încât comunicarea este îndreptată gradual în această direcţie, mai întâi se vorbeşte de amânare, iar ulterior de anulare”, a declarat o sursă saudită. „Mesajul pe care l-am primit este că IPO-ul a fost anulat pentru perioada următoare”, a declarat o a doua sursă.
În replică, ministrul Energiei din Arabia Saudită a dat joi publicităţii un comunicat în care dezminte anularea proiectului de introducere la bursă a companiei Aramco.
„Guvernul rămâne angajat faţă de introducerea la bursă a Saudi Aramco, în funcţie de circumstanţele adecvate şi calendarul adecvat ales de guvern”, a declarat Khalid al-Falih. Acesta a adăugat că autorităţile de la Riad au luat măsuri pentru a pregăti această listare, iar calendarul va depinde de o serie de factori precum condiţiile favorabile de pe piaţă.
În anul 2016, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a declarat că regatul analizează posibilitatea listării unui pachet de 5% din acţiunile Saudi Aramco în anul 2018, în cadrul unei tranzacţii care ar putea genera 100 de miliarde de dolari, în cazul în care compania Saudi Aramco va fi evaluată la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, cum speră autorităţile din Arabia Saudită.
Oferta publică iniţială de la Saudi Aramco este punctul central al unui plan de reformă economică destinat diversificării economiei saudite. Denumit Vision 2030, acest plan a fost lansat de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.
Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Un pachet de 5% din acţiunile Aramco ar urma să fie listat pe bursă, operaţiune care ar putea genera suma de 100 de miliarde de dolari în ceea ce ar urma să fie cel mai mare IPO din lume. Suma de 100 de miliarde de dolari este bazată pe o evaluare a companiei Aramco la 2.000 de miliarde de dolari, dar unii analişti cred că preţul final va fi mult mai scăzut.