Aproape toţi angajaţii Termocentralei Mintia s-au înscris pe listele de disponibilizări. Primesc câte 10.000 de euro

Cea mai mare parte dintre angajaţii Termocentralei Mintia au depus cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), 530 dintre cei aproximativ 700 de salariaţi ai unităţii fiind dispuşi să plece din companie, relevă datele centralizate vineri de conducerea CEH și citate de Agerpres.

Alţi 887 de angajaţi din sectorul de minerit al Văii Jiului au decis să înainteze cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

Conducerea CEH a decis să prelungească până vineri, 21 mai, termenul până la care pot fi depuse cereri de către cei care doresc să fie disponibilizaţi din cadrul societăţii, după ce, iniţial, acesta fusese anunţat pentru joi, 13 mai.

„Termenul pentru depunerea cererilor a fost prelungit până vineri, 21 mai, la ora 13,00. Am luat această decizie pentru că există o dorinţă mare de înscriere pe liste şi vrem să oferim această posibilitate tuturor celor care doresc să depună cereri”, a precizat administratorul special al CEH.

Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) care doresc să plece din cadrul companiei prin procedura de disponibilizare colectivă ar putea beneficia de o compensaţie în bani în valoare de aproape 10.000 de euro şi de venituri de completare, potrivit propunerilor formulate de conducerea societăţii şi sindicate.

Administraţia şi Sindicatul „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, au modificat Contractul Colectiv de Muncă al societăţii, în sensul în care persoanele disponibilizate vor primi plăţi compensatorii în sumă brută de 49.998 lei, de la bugetul de stat, venitul urmând să fie impozitat cu 10%.

De asemenea, angajaţii din minerit vor primi venituri de completare timp de 4 ani, iar cei din sectorul energetic vor beneficia de aceste sume pentru o perioadă de doi ani.

Administratorul special al CEH a arătat că disponibilizările de personal vor face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă ce va fi discutată într-o şedinţă de Guvern.

Pe de altă parte, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, nu a recomandat angajaţilor să completeze cererile de disponibilizare motivând, între altele, că nu există o ordonanţă sau hotărâre de guvern prin care să fie susţinută suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *