Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, lansarea unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro pentru investiţii de eficienţă energetică, măsură care vine în sprijinul autorităţilor locale afectate de criza energetică şi care se confruntă cu creşteri de preţuri la utilităţi, potrivit Agerpres.
„Bugetul total alocat schemei de finanţare este de 500 de milioane de euro, iar aceste fonduri pot fi utilizate pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare. Încurajăm astfel primăriile şi consiliile judeţene să implementeze acest tip de proiecte, aşa încât facturile pentru şcoli, spitale, iluminat public să fie considerabil reduse”, a afirmat Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul a mai precizat că, în această perioadă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene implementează măsuri în valoare totală de 1 miliard de euro pentru eficienţă energetică, în vederea sprijinirii mediului de afaceri şi a autorităţilor locale afectate de criza produsă de războiul din Ucraina.