Apare un nou mamut: Concurenţa şi-a dat avizul pentru Complexul Energetic Oltenia

Consiliul Concurenţei a autorizat concentrarea economică care se va realiza prin înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, în urma fuziunii dintre Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, potrivit Mediafax.

Trei dintre cele patru societăţi comerciale care vor fuziona – Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni – au ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea deenergie electrică, iar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este specializată în extracţia şi prepararea cărbunelui inferior, transportul şi comercializarea acestuia.

„În urma analizei operaţiunii de concentrare economică, s-a constatat că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu mediul concurenţial normal şi nu se creează sau consolidează o poziţie dominantă”, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Noua companie, Complexul Energetic Craiova, va fi constituită în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern 1024/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Guvernul a intenţionat să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi a decis ulterior să creeze două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

Cele două companii energetice nou create vor fi privatizate până la sfârşitul acestui an, conform calendarului convenit de autorităţi cu Fondul Monetar Internaţional.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *