Până la finalul acestui an, vor fi instalați circa 800 MW noi în capacități de producție de energie eletrică, a declarat Virgiliu Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Național (DEN) de la Transelectrica.
“În acest an încep să ve vadă roadele investițiilor noi, ale celor care au racordat la sistem noi capacități de producție. Anul trecut am avut 700 MW noi instalați. În acest an, avem 400-500 MW noi conectați la rețea până acum, până la sfârșitul anului vom avea undeva la 800 MW nou instalați, iar, pentru anul viitor, vom avea 1.000, dacă nu 1.500 noi MW conectați la rețelele de distribuție și de transport”, a declarat Virgiliu Ivan, la o conferință organizată de publicația specializată Focus Energetic.
Ivan a spus că este mai optimist decât în alți ani în ceea ce privește funcționarea sistenului energetic în iarna care va veni, inclusiv pe fondul unui consum mai redus de energie electrică, inclusiv în orele de vârf, dar și al unei capaacități de interconexiune mai mari cu rețelele vecine.
“La nivel de consum de energie electrică, în ultimele zile am avut la vârful de seară undeva la 7.400-7.500 MW, iar pentru iarnă, când temperaturile vor scădea, ne așteptăm la vârfuri de consum de 9.000 MW, mai mici decât cele din anii anteriori, deci avem condiții mai bune de acoperire a acestui vârf de consum”, a spus Ivan.
El a mai explicat că a crescut și capacitate de transport pe liniile de interconexiune. “În fiecare an ea a crescut, în această iarnă ținta e să atingem 3.500 MW, atât pentru import cât și pentru export, astfel încât atunci când avem energie în surplus să putem eporta, iar când avem nevoie, să avem pe unde importa”, a mai afirmat Ivan.
Potrivit ultimelor date ale ANRE, capacitatea totală instalată în Sistemul Energetic Național este de circa 18.300 MW.